DE CE AI PLECAT?

Respira greu și era foarte agitată. Tot încerca să o prindă din urmă, însă alerga mai repede decât ea. O striga, dar nu răspundea. Încerca să țină pasul cu EA, însă nu putea. Se uită după EA, să nu o piardă din privire, însă peste mulțimea de oameni, îi era greu să facă acest lucru. Începea să se panicheze. Nu o mai găsea. Nu, Nu! A pierdut-o! Unde era? Vai, dacă nu o găsea, ce urma să se aleagă de viața ei? Era esența și centrul existenței sale mărunte pe pământul acesta. Nu putea să reziste fără EA. Ce putea face? A încercat să o găsească din nou în mulțimea aceea mare de oameni, însă nu reușea. Era mult prea aglomerat, oamenii prea grăbiți, iar ea mult prea agitată și nerăbdătoare ca să reușească. Niciunul din oamenii aceia nu semănau cu EA, nu erau EA. După minute bune în care tot a încercat să o găsească, a decis să renunțe. Nu avea ce să facă, trebuia efectiv să renunțe. Va fii greu, dar cumva va trăi și fără EA. Ce prostie! Ajunsese să depindă în totalitate de existența acestei ființe în viața ei, încât acum îi era foarte greu să se descurce de una singură. Avea nevoie de tot ceea ce însemna EA ca să poată face față tuturor provocărilor, greutăților și dezamăgirilor vieții. Dar avea nevoie de EA și atunci când era fericită, entuziasmată sau mândră de ceva. Ajunsese să facă parte efectiv din tot ceea ce însemna ea, de cine era și de ce însemna pentru cei din jur. O făcea o persoană mai bună, unică, plină de viață. O făcea fericită! Nu știa cum și ce va face mai departe, dar dacă nu o va găsi, se va descurca ea cumva, deși cu greu. S-a așezat pe trotuarul rece, și-a prins fața în mâini și a oftat puternic. Avea nevoie de câteva minute să își revină și după va pleca, nu putea să rămână acolo pentru totdeauna. Trebuia să își continue viața, chiar dacă urma să o facă de una singură. Chiar înainte să se ridice, după minute bune de stat în locul acela, și după o lungă analiză gândindu-se ce va face în continuare, cineva a apărut în fața ei. O umbră plăpândă, însă în același timp impunătoare. Era EA! Însă nu a stat mult acolo, doar o clipă, cât să se uite din nou la EA și să o vadă pentru ultima dată. Doar câteva secunde, parcă să își ia rămas bun de la ce mai dragă ființă din viața ei. Se priveau. EA avea un zâmbet cald și resemnat, în schimb, fata de pe marginea trotuarului o privea dezamăgită, tristă și parcă avea o privire disperată. Însă în liniștea aceea care se lăsase parcă dintr-o dată în jurul lor, EA a spart tăcerea și dintr-o dată se auzi șoptit cu un glas dulce:

Nu te îngrijora! O să te descurci și fără mine o perioadă. Trebuie doar să ai răbdare, să te cunoști pe tine, să fii fericită, să ai grijă de tine, de sufletul și inima ta, și fix atunci când te vei aștepta mai puțin, ne vom reîntâlni. Ai încredere! Acum, rămâi cu bine și zâmbește. Viața e frumoasă și te așteaptă să o trăiești! Pe curând!

După care, a plecat. Iar atunci, în vacarmul ce o înconjura, parcă trezită dintr-o reverie, s-a ridicat brusc în picioare și a încercat să conștientizeze de fapt ce se întâmplase. Clipea rapid, bătăile inimii începuseră să i se intensifice și parcă nu putea să respire normal. Vorbise cu EA, cu Iubirea, cea care o făcuse atât de fericită, dar și atât de tristă, iar acum o părăsea. A căutat-o din nou cu privirea, disperată, dar dispăruse iar,parcă în neant. Începea din nou să se agite. Simțea că lumea ei se destramă. Mai mult decât atât, până și cea mai prețioasă comoară a ei, a părăsit-o. Totuși, ironia cea mai mare era căEA, Iubirea, tocmai îi spusese că va fii … fericită. Dar fără EA! Cum se putea întâmplă una ca asta? Se prăbuși din nou pe marginea trotuarului și oftă, de data asta mai puternic și abținându-se să nu plângă. Dar nu reuși. Lacrimi mari au început să i se prelingă pe față și se trezi că plânge din ce în ce mai zgomotos. Ce va face oare fără EA, fără Iubire în viațaei? Cum va putea să continue să trăiască fericită, fără Iubire? Cum poți să zâmbești, dacă Iubirea nu e lângă tine?

Trecură minute bune în care a plâns și s-a ingrijorat de ce se va alege de ea, de existența ei, însă se liniști până la urmă. Nu știa de cât timp stătea acolo. Nu o mai deranjau de mult privirile curioase ale oamenilor care o vedeau stând pe marginea trotuarului. Se hotărî să se ridice și să plece spre casă. Cu greu reușise să își țină echilibrul și să nu se prăbușească la pământ. Dar trebuia să își recapete puterile și să plece de acolo. Urma să vadă curând ce va face cu viața ei, dar cu siguranță nu va mai plânge și se va pune pe picioare. Va încerca să urmeze sfatul Iubirii și dacă avea dreptate, EAse va întoarce în viața ei. Până atunci, va fii puternică și va învăța să fie fericită. Sigur erau lucruri frumoase în jurul ei, așa cum îi spusese Iubirea și va învăța să profite de orice moment ca să zâmbească și ca să se bucure, să fie fericită!Singură. Iar atunci când va fii pregătită, atât ea, cât și Iubirea, se vor reîntâlni. Cu siguranță!