Grădinile de catifea
cu patimă pe pielea ta
dansează triștii licurici
grădinile de catifea
tresar în somn când mă atingi
•
iarba moale de cristal
se afundă-n melodie
harta ce-o schițezi pe trup
emană iz de iasomie
•
vaporii brațelor noastre
devorează realitatea
aprindem cerul și pământul
și-ntocmim egalitatea
•
între noi nu sunt secrete
căci așa am stabilit
fluturii se țin de mână
și pornesc spre infinit