Un caz latent – A doua parte
– Așa mi-a trebuit dacă nu am putut să mă controlez de la început, spuse. Acum trebuie să suport tot ce e aici.
Începuse să aibă tulburări de anxietate încă de la vârsta de 14 ani. Era un băiat introvertit și tocmai de aceea îi plăcea să-și petreacă timpul în casă, citind și desenând portrete. Avea încă 4 frați, însă el era considerat cel mai liniștit. Totuși, fiecare vorbă a celor de lângă el îi provoca suferință, întrucât a trebuit să se izoleze. La vârsta de 19 ani, s-a îndragostit pentru prima dată și a încercat să formeze o relație. Totuși, posesivitatea lui și atacurile verbale la comportamentul fetei l-au făcut ca aceasta să îl părăsească. Starea a început să se agraveze, iar delirul a apărut pe la vârsta de 23 de ani. A fost internat în spital încă de atunci și nici acum, la 27 de ani, nu arată semne de îmbunătățire. ”Oricum toți vor să mă atace”, spunea adesea,” nu sunt făcut pentru locul acesta”.
Se plimbă prin sală, privindu-i pe ceilalți pacienți. Toți păreau binedispuși și calmi, în ciuda irascibilității lui. Trecuse la paletele de pictură, însă nu îi plăcuse niciuna. Părăsi sala și se întoarse spre camera sa.
Rămăsese acolo până la amiază. După ce mâncase prânzul, se întoarse în cameră și se întinse grăbit pe jos. Prinse o bucată de sticlă de sub pat. O ascunsese acolo cu o iarnă în urmă, după ce a spart o fereastră din camera asistentelor, împreună cu alți doi pacienți. Se îndreptă încet în sala de pictură și puse câteva culori acrilice pe sticlă. Luă o pensulă, apoi ieși în hol.
Surprinse o femeie cu părul adunat într-un coc ciufulit și încercă să o abordeze:
– Uite, eu sunt pictor. Am realizat opere de artă bune, hai să ți le arăt. Pot să te pictez și pe tine.
Femeia negă indignată, arătând că vrea să se ferească din fața persoanei care a abordat-o. Tânărul, însă, o prinse de ceafă și o aruncă pe jos.
– Ce rău ți-am făcut? strigă. Am vrut doar să îți arăt ce am făcut și tu mă refuzi!
În scurt timp, a fost luat de agenții de pază și dus în camera sa, unde i s-a injectat un calmant. Peste câteva ore, se trezi, cerând doar o hârtie și un creion.
De data aceasta, desenă trupurile a doi oameni surprinse într-o scenă de raport sexual. Desenul arăta foarte brutal pentru el, dar ceilalți pacienți îl privi cu curiozitate. Nu a dorit să îl prezinte doctorilor, așa că l-a rupt și l-a aruncat în coșul de gunoi.
Spre seară, nu încetă să se gândească la iubita lui din tinerețe. ”Oh, Laura”, vorbi cu ea în gând, ”am fi fost foarte fericiți împreună. Dar tu ai ales să pleci. Doar tu puteai să mă vindeci.”
Gândurile i se amestecau din nou. Rămăsese cu privirea ațintită spre tavan. I se părea că minutele treceau prea greu, așa că se întoarse spre ușă. Acolo văzu o umbră feminină, asemănătoare cu trupul Laurei. Se ridică curios din pat și porni spre ea. Umbra necunoscută părea că se sperie și fugi de-a lungul holului, până în bucătăria personalului, care era goală la vremea aceea. Apoi își arătă chipul. O față curată și un trup suplu radia încăperea.
– Nu te-am părăsit, începu vocea. Doar că nu am putut permite ca relația noastră să fie distrusă de o lume ca aceasta.
Un zâmbet se afișă pe fața acelei imagini, iar ochii îi străluceau. Tânărul înțelese mesajul. Se dezmetici și blocă ușa cu coada unei mături. Luase un scaun și îl așeză în centrul încăperii, deasupra unui bec care îl orbea. Îl stinse. Întunericul acesta părea perfect. Își undui câteva mișcări de trup, după care acesta îi fusese cuprins de un dans exotic.
Pielea i se încălzea, însă el dorea să se elibereze de toată frustrarea adunată pe parcursul anilor. Mișcă mai mult, astfel încât să uite de tot ceea ce întâlnise în viața lui. În cele din urmă, se opri, rămânând cu privirea spre una dintre ferestre, admirând eternitatea stelelor.
În noaptea aceea, holul era cuprins de o liniște infernală. Pacienții dormeau, asistentele bârfeau împreună într-o cameră separată, iar doctorul spitalului discută cu psihoterapeutul:
– Tânărul acesta a studiat filozofia până înainte să fie internat. Cine s-ar fi gândit că cineva ca el va ajunge să sufere de această boală. Comportamentul i s-a schimbat foarte mult, fiind unul dintre cazurile dificile de aici, după care se opri.
Continuă:
– Ora decesului: 23:55, data 17 aprilie 2020.
Spre miezul nopții, se duse în camera fostului pacient pentru a-i strânge lucrurile și a face loc altei persoane. Înmână hainele unei infirmiere și se opri la fereastră. ”El avusese chiar cea mai bună priveliște”, se gândi în sinea lui.
Se întoarse spre coșul de gunoi, de unde scoase 4 bucăți de hârtie și le reașeză. Buzele i se îndoiră sub forma unui zâmbet. Mototoli hârtiile și le puse înapoi în coș, după care plecă.