𝓡𝓮𝓪𝓵𝓲𝓽𝓪𝓽𝓮 în vis sau 𝓥𝓲𝓼 în realitate?

Îmi ascund lacrimile printr-un

rimel 𝓔𝔁𝓽𝓻𝓪 𝓛𝓪𝓼𝓱 și codițe în jurul

ochilor, cât mai colorate

și asortate cu vremea de afară.

Îmi ascund buzele palide

sub roșul aprins și portocaliul

care le învie

și le dau cu luciu, ca

să pară că am mestecat stele

și mi-au rămas câteva lipite pe buze.

Mereu mi-a plăcut să îmi

păstrez buzele cât mai dulci.

Aveau urme de miere și

𝓒𝓸𝓬𝓪 𝓒𝓸𝓵𝓪 împlântate printre

straturi precum scânduri

care adună tot ceea ce cade pe furiș.

Îmi ascund pielea printre

parfumuri și haine elegante care

mi-au devenit casă

Și întotdeauna mă aștept ca

corpul să nu adune un kilogram

în plus.

Mă ascund printre mângâieri fake

ale unor produse 𝓜𝓪𝓭𝓮 𝓲𝓷 𝓒𝓱𝓲𝓷𝓪

sau 𝓐𝓾𝓼𝓽𝓻𝓲𝓪

Deși mi-aș fi dorit ca fața mea să fie atinsă

doar de razele dimineții, iar corpul

meu să simtă prospețimea apei mării.

Mi-aș fi dorit ca ochii să pătrundă

în lumea altor ochi,

iar buzele să guste din fiorul altor buze.

Totul în timp ce degetele mele

să se plimbe prin palma ta

și să se termine printr-o

îmbrățișare a arătătorilor.

Lasă un răspuns

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.