INTROSPECȚIE

Totul în jur pare un haos. Lumea pare că se întoarce pe dos, toți aleargă, sunt disperați, obosiți și frânți de atâta luptă. Privește parcă în transă la murmurul din jurul ei. Se simte și ea deseori aproape doborâtă de ceea ce se aude și se întâmplă în lume. Însă, chiar acum, în ciuda a tot ce apare, simte doar liniște și un calm de nedescris.

E fericită cu ce are. E fericită că are prieteni minunați și că poate să petreacă timp cu ei, e mulțumită de tot ceea ce apare în viața ei, de oportunități, de vremea de afară, de primăvara care întârzie, dar începe încet să își facă simțită prezența. Poate e doar foarte obosită să mai lupte, iar starea pe care o are i se datorează acestui lucru, dar e mulțumită că e bine.

E mulțumită, că în ciuda a tot ce s-a întâmplat în viața ei, a devenit mai puternică, mai luptătoare și mult mai optimistă. S-a schimbat mult. Și e fericită de schimbarea care s-a petrecut în viața ei. E diferită, dar într-un sens pozitiv. E sinceră și știe ce își dorește. Nu uită de unde a plecat, dar nici unde vrea să ajungă. Incearcă să aibă grijă de ea, dar si cei dragi ei. E împlinită. Nu mai recunoaște persoanacare e astăzi comparativ cu cea de acum câțiva ani, însă știe că cine e acum și cine va deveni, o va ajuta enorm să se dezvolte și să crească frumos.

Nu uită de ce se întâmplă în jurul ei, dar știe că trebuie să privească înainte cu optimism și motivație casă reușească. Și nu se va lăsa doborâtă. Va învăța să accepte ceea ce i se oferă, poate va risca uneori, însă va știi că tot ce a reușit și făcut, a fost din inima, din dorința de a-și atinge scopurile și pentru a face ceea ce îi place. Va continua și toate visele ei se vor împlini!

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.