Blog

Day: februarie 5, 2023

Antonia Vlad

Omul invizibil sunt eu! Sufletul meu se află într-o perpetuă înstrăinare față de chipurile din jur. Mintea se simte obligată să abandoneze astfel lumea reală

Antonia Vlad

Reflectări La un pas de moarte, se spune că amintirile călătoresc prin mintea noastră pentru ultima dată, iar auzul devine mai fin, astfel încât vom

Antonia Vlad

Lumea din cub Un colaj de zmeură și floarea-soarelui ia locul norilor, transformându-se într-o pulbere amețitoare de culori și mirosuri. Carnea îmi este anesteziată, deși

Antonia Vlad

Un caz latent – Prima parte O dimineață răcoroasă de vară înconjură clădirea pictată cu albastru închis și cu linii dezorganizate de alb a Spitalului

Antonia Vlad

Un caz latent – A doua parte – Așa mi-a trebuit dacă nu am putut să mă controlez de la început, spuse. Acum trebuie să

Antonia Vlad

Haiku II soare de-amiază-o șopârlă urcă petreptele-ncinse ceaiul colorat cu sărut de lumină-ceașca pe masă  un tablou pictat-competiția norilorsub văzul lunii flori de hârtieîși deschid petalele-un

Antonia Vlad

ce faci când sufletul se descompune? inima e motorul cutiei noastre cu organe și atât- sufletul nu face parte din inimă, e doar minciuna romantizată

Antonia Vlad

Al VI-lea simț al întunericului (fragment) În final, am fost capturată. Am fost prinsă de întunericul căruia cei mai mulți oameni i se dăruiau drept

Antonia Vlad

ce faci când lumea e prea vie? noaptea e un moment aparte, noaptea îți permite să fii tu însuți • dacă cineva ar fi închinat

Antonia Vlad

Haiku de iarnă the peace of snowing- from the middle of nowhere a jumping roebuck • brad împodobit- pisicul doarme lângă soba fierbinte • ger