Raze de dor

Se înalță dorul argintiu peste norii cenușii, și tot atâta iubire îmi curge lin prin vene. Te visez în serile târzii și respirația mi-e caldă, fiindcă tu îmi bați în piept. Faci parte din tabloul vieții mele, mi-ai aprins un curcubeu de zahăr peste lumea mea mult prea acră. Și soarele l-am văzut tot mai des. Fericirea mi s-a aprins atunci când în viață mi-ai pășit. O întreagă ceață s-a năruit, iar eu am învățat să iubesc. 

     Aș putea spune o poveste despre magie, căci am cunoscut-o aici pe pământ. Se vărsa în ochii tăi verzi… Razele blânde de soare îți reflectau iubirea prin pupile. Mi-am întors chipul către el și mi-a aprins un zâmbet pe dată. Când mi-a șoptit la ureche că tu îmi vei oferi dragostea toată. Mi-a zis să fac o piruetă să vadă când sunt de frumoasă… Iar eu m-am rușinat, simțindu-i îmbrățișarea caldă. Nu era singur, era cu un dar de sus. Atunci când privirea mi-am limpezit m-am topit prin ochii tăi. Firele de iarbă s-au înclinat spre noi, izolându-ne în propria sferă. Aburi docili pluteau și petale de fericire cădeau. Dar, nu erau flori…  Era un har al tău. Prezența ta îmi arată o mare de fericire. Eu iubesc marea, sufletul și natura… El mi-a ridicat privirea sus și am văzut umbra raiului reflectând. Aș fi vrut să mai visez, dar stația de autobuz mă chema.

Dubios, fiindcă eram deja aici… Soarele se ridica tot mai mult, înălțând a mea iubire pentru ochii ăia verzi. De-al tău drag mi-e plină inima și mintea. Între ele e lucru mare, căci echilibrul rar apare…