Miresme din trecut

Suflarea-mi nisipoasă iese cu greutate din trupul sticlos, poate prea transparent pentru a putea ascunde zecile de furtuni de colb ce se formează o dată cu ticăitul obsedant al ceasului bătrânesc de pe cel mai îndepărtat perete al minții mele. Priveam în gol icoana mare a bunicii sperând să găsesc o alinare, o vorbă bună spusă de voce mută. Fotoliile din piele, decojite de vreme și descusute de stresul ce se ascunde sub degetele mele, au rămas nemișcate de la ultima mea vizită. Speram să găsesc același miros de zahar pudră și scorțișoară și fereastra balconului veșnic deschisă să împrăștie parfumul vechi al bunicii.
Parchetul dezgolit prin absența covorului țepos îmi șoptește prin scârțâitul provocat de pașii mei apăsați, că ea, stăpâna casei, a adormit de mult și c-ar fi păcat să o deranjez acum. Îi dau ascultare și mă așez pe jos în mijlocul camerei îmbâcsite și plină pe la colțuri de pânze de păianjeni, așteptând ca glasul ei să mă dezgroape din starea de visare.