Crima din California-Partea a XV-a
Jeannette intrase cu Milan în sediul poliției californiene. Ceilalți colegi ai ei se uitau uimiți, crezând că este iubitul doamnei comisar, dar aceasta le-a ignorat privirile și s-a dus la Keisha, o tânără polițistă blondă care se ocupa de portretele robot.
— Keisha, ai aproximativ o oră să discuți cu domnul despre criminalul Minei și să îi faci un portret robot pe baza spuselor acestuia.
— Desigur, doamnă comisar, răspunse Keisha timidă și uimită când îl văzuse pe Milan. Îl fixase cu privirea, deoarece era frumos din orice unghi l-ai privi. Și Milan o privise, dar într-un mod normal.
Jeannette îi lăsase pe cei doi și se duse în biroul său. Când a intrat îl văzuse pe șeful de la F.B.I., Donovan Tracy și se speriase de el, deoarece acesta venise doar când se întâmplase ceva grav.
— Draga mea Jeannette, observ că ți-ai luat o vacanță de o săptămână și ceva în New York, zise șeful ironic. Cum a fost acolo?
Doamna comisar îi ignorase ironia și îi răspunse ferm:
— M-am dus în interes de serviciu. Nu ați văzut că l-am adus pe domnul Milan, singurul care l-a văzut pe ucigașul fetei în noaptea crimei?
— Încă nu l-am văzut, dar dacă spui tu așa te cred.
Jeannette încerca să își stăpânească nervii și să jongleze cu puterea ei de a se controla.
— Pot să știu și eu de ce ați venit aici?
— În acest timp cât ai fost tu plecată s-au întâmplat multe, iubito. De exemplu, geamul de la biroul tău a fost spart, iar pe bolovan am găsit un bilet în care scria: „Polițiștii nu își fac datoria, iar criminalii trăiesc în voie.” Colegii tăi s-au speriat și m-au sunat ca să vin aici.
Jeannette își pierduse controlul și începuse să țipe, chiar dacă șeful de la F.B.I. era calm când îi vorbea de pe scaunul ei. Totodată, Jeannette era și surprinsă de cele aflate, deoarece nimeni nu i-a spus absolut nimic și începuse să se răstească la domnul Tracy.
criminal, iar după am vorbit despre viețile noastre sentimentale și ne-am zâmbit reciproc. Voiam să vin la tine în birou ca să te întreb dacă pot pleca, dar fix atunci a venit cineva aici la Keisha și a zis că ai o vizită.
Jeannette mai avea puțin și se înroșise, dar nu voia să creeze tăcere între cei doi, așa că îi răspunse:
— Nu sunt geloasă, Milan. Vreau doar ca acest caz să se finalizeze. Și da, am primit o vizită de la șeful F.B.I. care s-a comportat ca un bădăran cu mine. Mi-a zis că poliția californiană și F.B.I.-ul vor colabora la cazul uciderii Minei, dar și că geamul de la biroul meu a fost spart cu un bolovan. Pe bolovan scria: „Polițiștii nu își fac datoria, iar criminalii trăiesc în voie.”
Milan era uimit și înțelegea cum se simțea Jeannette, dar și ce era în sufletul ei. O luase în brațe și Jeannette nu refuzase îmbrățișarea, chiar dacă după câteva secunde îi zise să îi dea drumul, deoarece este posibil să vină cineva peste ei.
— Simt că acest criminal va fi găsit, Jeannette. În plus, mătușa mea mi-a trimis o mie de mesaje și nu i-am răspuns la niciunul.
Doamna comisar începuse să râdă, iar Milan îi zâmbise.
— Jeannette, scuze că stric acest moment de liniște, dar cred că ar fi mai bine să o investighezi și mai mult pe Mina! îi spuse Milan serios.
— Ce vrei să insinuezi?
— Cred că fata aceasta a făcut ceva. Cine ar face rău unui om fără motiv, Jeannette? Asta voiam să îți spun și în New York, dar mi-am zis să nu mă bag.
Milan avea dreptate. Poate că Mina i-a făcut ceva ucigașului sau poate că nu i-a făcut nimic.
— Te am doar pe tine care a contribuit la portretul robot, pe Andrew care este arestat și nevinovat, dar și filmarea când ucigașul Minei s-a ciocnit de tine.
— Nu ai găsit ceva în lucrurile Minei? o întrebase Milan curios.
Atunci Jeannette se gândise la camera Minei. Ea găsise haine, poze de familie, dar și un stick de memorie. Fața doamnei comisar se schimbase când și-a amintit de acel stick de memorie și îi spuse lui Milan despre ceea ce găsise acolo.
— Cred că ar trebui să te uiți cât mai repede pe acel stick de memorie.
— Cred că ar trebui să dați și dumneavoastră o declarație sub anonimat despre ceea ce ați văzut, domnule Milan.