Crima din California – Partea a XIII-a

Persoana de la ușă nu ciocănea insistent, dar faptul că a ciocănit de câteva ori și aștepta îi speria pe cei doi. Milan încerca să facă să pară că nu s-a întâmplat nimic și se aranja, uitându-se în oglindă. Jeannette tăcea din gură și se gândise la o mie de teorii. Dacă o fostă iubită și-a adus fix acum aminte de el sau dacă ea a fost urmărită de ucigașul Minei până aici? Se putea întâmpla orice în camera alăturată peste câteva momente, așa că Jeannette își scoase pistolul de la spate și se lipise cu urechea de ușă. De cealaltă parte, Milan deschise emoționat ușa, respirând ușor. Era imposibil să se sfârșească totul fix acum când o cunoscuse pe Jeannette. Totuși, mătușa lui afișase același zâmbet superb ca întotdeauna. Era îmbrăcată într-o bluză înflorată și în niște blugi, fiind genul de femeie cochetă.

    — Nu mă inviți înăuntru, scumpule? Pari puțin speriat. Ai pățit ceva? întrebase mătușa lui Milan.

    Întrebările acestea îi trecuseră prin minte repede și îi răspunse răsuflând:

    — Ba da, mătușă. Poți să intri.

    Nici bine nu îi dăduse voie mătușii sale să intre înăuntru, deoarece aceasta făcuse comentarii despre dezordinea din camera de hotel, dar Milan se uitase spre ușa în care era Jeannette:

    — Niciodată nu ești ordonat. Dacă mâine vei aduce o femeie aici vei sta cu dezordinea aceasta?

    Omul nostru nu era atent la întrebare, așa că îi răspunse cu:

  — Da, mătușă. 

  — Poftim? Așa te-am învățat eu? îl întrebase femeia cochetă cu ochii verzi.

     Milan începuse să își revină și îi răspunde atent la întrebări ca să nu îi dea ceva de bănuit mătușii lui.

  — Mătușă, voi face curat și în plus doar tu mă vizitezi de când sunt aici.

    Jeannette ascultase discuția celor doi și se ușurase pentru un moment. 

 — Sper că nu te mai duci în California, deoarece este periculos și nu vreau să fii omorât. Nu ai văzut cazul tinerei de la televizor? Oamenii cred că poliția știe unde se află cadavrul fetei, dar vor să păstreze secretul.

   Jeannette era la un pas să deschidă ușa și să își descarce toți nervii pe mătușa lui Milan. Furia ei ajunse la maxim și strânse pumnul drept puternic, dând cu acesta în perete. Milan își dăduse seama de reacția lui Jeannette, dar se prefăcuse că tușește. Degeaba, deoarece mătușa lui se pregătise să intre la bănuieli.

   — Tu ai pe cineva aici? întrebă femeia bănuitoare.

   — Pe cine să am, mătușă? îi răspunse Milan. 

   — Nu știu, scumpule. Scuze!

Conversația celor doi a durat în jur de o oră, iar Jeannette îi cotrobăise lui Milan prin cameră, chiar dacă nu îl considera vreun suspect. Văzuse multe haine și parfumuri, lenjerii de pat, dar nu haine de femei sau chiar fire lungi de păr. Doamna comisar nu știa de ce făcuse asta și totuși, era sigură că o făcea, deoarece este polițistă. Când se pregătise să îi pună hainele dezordonate lui Milan pe pat se auzise o altă clanță a ușii și era fix ușa camerei în care se aflase. Trecuse prin teamă mai devreme, iar acum făcea din nou același lucru. Era Milan în pragul ușii și o privise serios. Jeannette credea că a făcut ceva, dar era altă problemă. Amândoi se priviseră în tăcere, iar Milan se pregăti să rupă tăcerea creată:

   — Îmi cer scuze pentru mătușa mea! 

   — Mătușa ta face parte din ceilalți oameni care spun doar ceea ce văd. Nu este nimic. Acum vreau să plec.

      Jeannette trecuse de hol cu tocurile ei și se îndreptase spre ușă pregătindu-se să plece, dar Milan o oprise spunându-i pe un ton calm:

       — Doamnă comisar, nu puteți să plecați!

       Mirarea o năpusti pe Jeannette și întoarse capul la el întrebându-l:

      — De ce?

      — Mătușa mea crede că am o femeie în camera de hotel pe care o ascund de ea, iar cum tu ai dat cu pumnul în perete ai băgat-o la bănuieli. Nu este prima dată când sunt urmărit de ea și chiar a vrut să se cazeze în acel hotel acum. 

       Ultima parte o uimise și mai rău pe Jeannette. 

     — De ce a vrut să se cazeze în acest hotel? 

     —Ca să fie mai aproape de mine. Oricum, tu în noaptea asta nu ieși din camera mea de hotel. 

      —Nu am chef să apar în ziare, iar presa să spună despre mine că nu inima fac datoria. Deci, poți să te dai?

        Jeannette puse mâna pe clanță și când voia să deschidă Milan îi spuse pe un alt ton calm:

— Dacă rămâi în noapte aceasta aici îți voi spune mâine dimineață cum arată ucigașul Minei.