Crima din California- Partea a XIV-a

Noapte venise repede, iar Jeannette acceptase propunerea lui Milan. Dacă cineva ar ști că ea a rămas la acesta doar pentru o singură noapte și doar în interes pentru serviciu tot ar avea probleme, deoarece dacă s-ar afla ar apărea pe prima pagină a ziarelor. Tânărul se puse să doarmă, dar înainte o întrebase pe Jeannette dacă dorește ceva și îi mulțumise pentru că a acceptat. Ea îi spuse că nu mai dorește nimic, iar după se duse să doarmă într-o altă cameră bine amenajată și curată. Totuși, nu putea să adoarmă, deoarece se gândise la spusele mătușii acestuia, dar și la evoluția cazului. La un moment dat, îl auzise pe Milan mormăind în somn și se duse la el în cameră, văzând că dormea dezvelit. Jeannette se uitase la el cum dormea ca un copil și îl învelise. Știa că nu are nicio legătură cu cazul și că nu este vinovat de absolut nimic, dar trebuia să plece cât mai repede în California. Astfel, teoriile legate de acest caz nu îi dăduseră pace și dormise spre dimineață. După ce se sculase, aceasta se duse pe balcon ca să admire răsăritul și se așezase pe un scaun. Mașinile nu făceau mult zgomot, iar ea admirase priveliștea de la înălțime.

   —Nu prea ai dormit, doamnă comisar. 

     Milan venise tiptil pe lângă ea și se așezase pe un alt scaun. 

   —Când nu găsești vinovatul nu ai cum să dormi, Milan. 

    —Eu cred în tine, Jeannette. Îl vei prinde și pe el. 

     Auzind vorbele încurajatoare ale lui Milan, Jeannette parcă prinse mai multă încredere în ea și își zâmbiseră reciproc. 

    —De data aceasta am nevoie de tine ca să mă ajuți. 

     —Ți-am zis că nu vreau să știe lumea cine sunt, Jeannette. Îți voi spune doar cum arăta cel pe care l-am văzut. 

      —Atunci, spune!

Milan trase aer în piept și începuse să povestească:

     —În noaptea aceea parcă fugise de rupea pământul. Eu mă duceam la niște prieteni ca să văd un meci de fotbal, iar el s-a ciocnit de mine din neatenție. Eu spun „din neatenție”, deoarece așa am simțit. Avea un hanorac și niște blugi scurți. Cred că purtase gluga de la hanorac pe cap pentru a nu fi recunoscut, dar s-a întors spre mine puțin după ce ne-am ciocnit. Am văzut că avea o tăietură pe față și părul șaten, iar după și-a pus mai mult gluga pe cap. Când a făcut asta am văzut un tatuaj cu o inițială. 

     Auzind acestea, Jeannette tăcuse din gură. 

    —Nu știu dacă te-am ajutat suficient, doamnă comisar. Chiar îmi pare rău, dar au trecut aproape două luni de când ucigașul Minei s-a ciocnit de mine. 

    —M-ai ajutat, dar tot am nevoie de tine în California, Milan. Îți mulțumesc și promit că poliția nu va uita niciodată binele pe care l-ai făcut!

     —De ce vrei să vin în California? Ți-am spus că nu vreau să afle lumea de mine. 

      —Am nevoie să-i faci ucigașului un portret robot în anonimat. 

     —”În anonimat”? Ești sigură?

     —Da, Milan. Sunt sigură. 

     —Jeannette, chiar….

     —Gândește-te la fata care a murit și la părinții ei. Mai gândește-te și la faptul că dacă ai ajuta poliția californiană ți-ai face părinții mândri. Dacă mă vei refuza voi suna la poliție ca să te ia și ca să te ducem în California pentru un portret robot. Tu alegi, Milan. 

      Jeannette îl speriase cel mai mult acum, deoarece când spuse toate acestea îl privise în ochi și era calmă. 

     —Voi veni cu tine. 

     —Mă bucur că ne-am putut înțelege. 

După 15 minute, Milan plecase cu Jeannette spre California cu mașini diferite, pentru a nu fi văzuți împreună. Tânărul ieșise prin fața hotelului, iar după ieșise și Jeannette alături de un portar pe care l-a plătit să vorbească cu ea, pentru a le lăsa oamenilor impresia că aceștia se cunosc.