Transformarea noastră

Va trebui să ne maturizăm. Mai întâi să ne obişnuim cu păianjenii care merg pe tavan, iar după ne devin cercei la urechile îngheţate şi sensibile la zgomote. Să-i suportăm la ureche când învaţă să vorbească şi să le acceptăm nevoile. După, să muncim toată ziua, ajungând sleite de puteri. Tu să faci mai mult şi să-ţi omori fiţele minore, iar eu să-mi îmblânzesc frica din deşertul sufletesc când lacrimile mele şi-au găsit refugiul într-o maşină de spălat. De fapt, îmi voi ascunde poftele carnale în găurile din pereţi ca şi cum n-ar exista, chiar dacă doresc mai multă afecţiune masculină sau să crape toţi falşii în ţăndări şi benzină. Poate că voi uita dramele emotive care formau muşuroaie mintale. Poate că mă voi schimba, dar acest “poate” va rămâne un cuvânt dezechilibrat care animă speranţă. Totuşi, vreau ca amândouă să ieşim din carapace şi să ţipăm din toţi rărunchii că putem să îmblânzim forţele cotidiene, sora mea. Şi ce dacă ne aud ciorile şi ne bârfesc pe gard? Ne vor iubi porumbeii şi ne vor slăvi cu salcii. Sângele nostru încă se preschimbă în curcubeu în chiuvetă. Da, ştiu că începi să te miri cum noi dăm glas la minuni când plămânii tăi se vindecă de la furtunile respiratorii, dar în noi se făuresc minuni sacre. Ne vom purta cojoacele mândre şi vreau să ştii că noi nu suntem ca oricine, ca necunoscuţii care stau la colţul străzii şi mănâncă bârfe la pachet. Chiar dacă nu ne dezvăluim multe, suntem la fel şi chiar dacă îmblânzim himerele durerii în umbră, tot ne mai umblă razele soarelui ştrengare prin haine şi piele, pentru a ne mângâia şi binecuvânta. Toate vieţuitoarele naturii sunt de partea noastră, în ciuda faptului că tac din gură. Ne dau semne prin schimbarea pupilei când facem contac vizual cu ele, dar şi atunci când ne urmăresc prin grădină, ca să vadă dacă suntem bine. Ni se alătură în lupta cu viaţa noastră reală, nu cea din vise. Îngerii încă zboară pe cer, iar hainele lor de pânză ne ating părul, chiar dacă noi credem că ne mângâie vântul. Aceştia ne-ar lua de mână spre cerurile neîntâlnite, pentru a ne alătura dansului lor ceresc, dar ei ştiu că nu ne-am terminat misiunea aici, cea de a alunga trecutul prin schimbarea gândirii feminine, de a arunca pielea moartă de pe corp şi cea de a face faţă primejdiilor care vor veni. Până atunci, rămânem în casa noastră curată cu ferestre moderne, pomi de o frumuseţe rară, dar şi camerele aerisite unde se desfăşoară ritualurile de comunicare cu Creatorul. Nimeni nu ştie, dar acesta ne trimite mesaje codate după fiecare rugăciune, iar fiecare secret căptuşit în mintea noastră ne face mai puternice.