Din seria “Gânduri personale”

Data viitoare când voi mai scrie un text pe laptop, voi avea şi o lămâie pe biroul meu. O să-mi bag unghiile tare în ea, atunci când n-am inspiraţie. Toată acreala ei va ajunge în corpul meu şi se va furişa până la encefal. Cel care scrie încearcă 1000 de metode, pentru a-şi actualiza imaginaţia. Eu fac ceva deosebit, de neauzit. Ar fi trebuit ca în loc de lămâie, să am un squishi şi să-i simt relaxarea pe care mi-o provoacă, dar lasă. Nu pot să fac 5000 de planuri cât timpul ăsta este strâns între palmele unui bătrân ca un fluture. Sper să scot texte bune pe bandă rulantă, să citesc mai mult, să mă perfecţionez şi să evadez din lumea voastră, căci nu e lumea mea. De fapt, nu ştiu a cui este această lume. Sigur este a noastră? Adică să nu vină extratereştii de la pizza de pe Venus şi să ne declare un Război Universal, zicând că este lumea lor, iar noi le-am furat-o. Până când vor veni extratereştrii, eu am planuri mari de conceput cu acea terapie cu lămâie, când în faţa mea, pe Prima Tv se derulează un film interesant, dar n-am timp să-l savurez.

Pasul 1: Punerea în aplicare a terapiei cu lămâie şi unghii, pentru a face encefalul să secrete imaginaţie şi dopamină.

Pasul 2: Ignorarea televizorului, a tot ce mă înconjoară şi aruncarea ochilor în faţa Word-ului.

Pasul 3: Desfăşurarea hipnozei scrierii creative.

P.S.: Nu ştiu dacă planul meu va funcţiona, dar voi face altul până când totul va merge. Şi sunt sigură că va merge. (dacă vreau cu adevărat) Ne vom vedea la următorul text şi cred că acesta este ultimul din seria “Gânduri personale”.