Fenomenul Hoover
Era o zi normală când luasem decizia să mă apuc de cărţile electronice în PDF. Totul s-a petrecut vara trecută, această informaţie accentuând motivul meu de a face ceva. Şi chiar am făcut. Cu câteva nopţi înainte, îmi descărcasem diverse cărţi de pe un site, iar în momentul respectiv am început cu “Ugly Love”, de Colleen Hoover, o carte citită de majoritatea. Ce era aşa wow la ea? Nu ştiam. Şi cum ţin în continuare minte introducerea cărţii, discuţia cu portarul, cum Tate se împrieteneşte cu un bătrân. Era doar o fată ce se mutase la fratele ei doar pentru cursurile pentru asistenţii medicali. Fratele ei era foarte protectiv înainte, iar acest aspect nu se schimbase nici acum, chiar dacă îi invadează spaţiul intim. Cu bagaje şi fără să ştie ce o aşteaptă, dă peste un băiat beat ce murmură “Rachel”. Cine e Rachel? Aşa m-am întrebat şi eu, dar şi ea, iar din faptul că mă uit la prea multe filme, mi-am dat seama că era fosta lui iubită şi chiar aşa a fost. Până la urmă doarme în apartamentul ei, pe canapea. Lui Tate îi place misterul lui Miles, faptul că e pilot ca fratele său, Corbin, dar şi fizicul. Acesta îi dă semne în vacanţa de Ziua Recunoştinţei, pe drum, dar şi la casa părinţilor ei, sărutând-o, dar din păcate află că nu vrea o relaţie. Vrea o prietenie cu beneficii, mărturisind că nu a mai avut o prietenă de 6 ani şi nici un sărut. Chiar dacă e dorinţă de ambele părţi, apare dragostea, dar şi durerea, Corbin fiind nervos pe Miles. O carte ce îţi stârneşte dorinţa de a nu te opri din citit, dar mai ales curiozitatea. O să vă las să aflaţi singur finalul, chiar dacă mai sunt şi alte creaţii uimitoare ale britanicei, cum ar fi: “Hopeless”, “Verity” sau “Slam”, cartea pe care o voi termina în curând. Îmi place cel mai mult că abordează teme contemporane, iar după apare suspansul însoţit de scenele detaliate, dar nu în ultimul rând scenele de iubire şi acele finaluri care te fac să regreţi că te-ai grăbit să citeşti, făcându-te să îţi curgă lacrimile. Aşadar, care e cartea ta preferată a lui Coleen Hoover? Îţi plac cărţile electronice?