Al doilea an şcolar pandemic — (Prima parte)

Ceea ce voi scrie aici va apărea zilele viitoare, fix luni, când încep liceul. Este primul an în care nu mă duc în prima zi de şcoală, deoarece doamna mea dirigintă este plecată cu un proiect al şcolii în Cipru. Am ajuns în clasa a X-a. Sunt tânără, dar şi bătrână. Încă n-am terminat de citit „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, dar o voi termina. Am citit şi „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, dar mai am de citit şi „Ion”, de Liviu Rebreanu. Chiar dacă trec prin filtrul operelor tinereţii, o parte din mine îmbătrâneşte. O parte din mine vrea să oprească timpul în loc şi să trăiască clipa. Mă sperie procesul îmbătrânirii, dar îl înfrunt. Să revenim. Realizez tocmai acum că mă acomodez la situaţia pandemică raportată la sistemul educaţional. M-am obişnuit cu sistemul de învăţământ online, iar acesta prezintă avantaje şi dezavantaje. Totuşi, parcă lipseşte şcoala trecutului, cea în care nu purtam mască, cea în care eram liberi şi ne puteam înălţa aripile transparente. Cineva a pocnit din degete şi a schimbat totul, dar nu ştiu cine. Poate că Dumnezeu a pocnit din degete şi vrea să ne dea o lecţie prin această pandemie. O parte din noi s-a acomodat cu această situaţie pandemică, iar o parte din noi vrea normalitate. Într-o bună zi, o parte din noi va uita de pandemie, iar o parte nu. Cred că vor veni zile mai bune, iar şcoala trecutului se va întoarce, dar până atunci, vă doresc tuturor un an şcolar plin cu realizări şi note bune.