2021 VS. 2050

N-avem voie să pictăm pe pielea oamenilor la ceas de seară, iar oamenii nu mai au voie să îşi facă tatuaje. Autobuzele din trecut s-au înecat într-o mare de prăpastie, iar acum au apărut autobuze electrice, siguranţa e la colţ de stradă şi maşinile viitorului defilează pe podium. Copiii pun mai multe întrebări decât cei din 2021 şi chiar ar vrea să ştie mai multe despre pandemie, nu doar ceea ce învaţă la materia „Trecutul Lumii”, o altfel de istorie. Părinţii lor le vorbesc mai rar de pandemia de Coronavirus şi niciunul nu a păstrat un jurnal de atunci. Erau pe culmile adolescenţei, iar tinereţea era prea proaspătă, având un parfum apetisant. Acum s-au schimbat foarte mult. Au auzit şi ei de Anne Frank, de Hitler şi mai ales de Ceauşescu. Ar fi vrut să trăiască pe vremurile noastre şi să stea într-o bancă la şcoală, pentru a vedea cum este să porţi o mască chirurgicală peste gură la ore. Şi-ar fi dorit să scrie într-un jurnal despre viitor, în locul nostru, dar lor le este frică de viitor, fiindcă sunt mai timizi. Dacă tehnologia ia amploare şi totul devine mai străin? Dacă sfârşitul lumii va veni chiar mâine? Au trecut toate epocile, natura încă mai rezistă, dar şi oamenii încă supravieţuiesc la aceste schimbări de vremuri. Până când? Legat de mine, eu voi avea atunci 45 de ani şi nu ştiu în ce prag mă va aduce viaţa. Nu ştiu cum vor fi copiii de atunci, dar sper să fie mai fericiţi decât noi, să nu ştie ce sunt depresia, anxietatea sau excesul de tehnologie. Şi totuşi, cu toţii vor să cunoască viitorul, dar în acelaşi timp, viitorul îi sperie pe oameni, din cauza aerului său necunoscut.

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.