Un ocean absoarbe o lacrimă

Un ocean absoarbe o lacrimă 

Lacrima asta umedă de pe obrazul meu se va simţi mai bine în ocean, dar nimeni n-o va observa. Nici delfinii, nici coralii, dar nici rechinii. În adâncul oceanului, mă observ doar pe mine însumi, iar din când în când, rechinii mă mai bagă în seamă,căci mă vor ca o pradă. Lacrimile mele nu le-ar fi de-ale gurii, căci sunt nesemnificative pentru ei, dar carnea care îmi atârnă de o viaţă pe oase ar fi. Meduzele cred că s-ar îndrăgosti de corpul firav captiv în sârme, dar şi de ţesuturile energetice, iar odată făcând contact cu acestea, îmi voi pierde raţiunea. Oceanul va continua să fie liniştit şi să-şi controleze apele de poluare, iar lumea acestuia va fi în continuare tăcută.

Doar scafandrii l-ar enerva cu bărcile şi vapoarele ce se plimbă viteaz pe acesta. Din păcate, omenirea nu ştie că în apele adânci trăiesc creaturi neîntâlnite, cum ar fi florile cu solzi ce împroaşcă sânge dacă le atingi, algele otrăvitoare, delfinii care cântă, sirenele protectoare etc. Aceste minuni oceanice nu mă pot salva, mai ales sirenele, deoarece sunt supuse rechinilor, iar omenirea a uitat de existenţa mea. Casă de ascuns mi-a fost Titanicul care zace în agonie ca mine. Aceasă navă putrezeşte în ocean printre atâtea lacrimi, iar propria mea lacrimă îi va curăţa părţile ascunse, iar când se va întâpla asta voi avea un sfârşit mai tragic decât ea.