În zbor

Te pierd tot mai des,

Deși m-am agățat în disperare cu unghiile de tine,

Până ce te-am sfârtecat.

Mă topesc de tot, sau mă transform în cenușă

Și mă ridic la cer ca o pasăre de noapte.

Te privesc de acolo în fiecare zi,

Zbor prin timp în defavoarea mea.

Nimic nu mai merge.

Totul pare, acum, în zadar,

Dau să mă prăbușesc,

Preconizez o căzătură gravă,

În care mă spulber până la ultimul atom,

În care mă fac una cu pământul –

Una cu eternul.

Dar apari din nou tu,

Mă readuci pe linia de plutire,

Ba chiar mă însoțești puțin în zborul meu naiv.

Până când mă abandonezi.

Același ciclu.

Se repetă iar și iar…

Nu știu unde mă va duce acest joc copilăresc, însă știu că, pentru binele meu, ar trebui să învăț să merg.