Sunt amnezică

Sunt amnezică de sentimentele ce cândva reprezentau conștiința mea,

caracterul meu

și încerc să îmi regăsesc amintirile de care am pustiit

precum o pădure ai cărei copaci au fost tăiați.

Sunt amnezică de fericirea ce cândva o simțeam din toți porii,

chiar de iubirea domnește în inima mea,

curgând în fiecare venă

și încerc să o resimt într-un răsărit, apus, zâmbet,

însă grijile cotidiene mi-au împânzit corpul și sufletul,

făcând ca orice fărâmă de estetic să pălească, devenind tenebru.

Cum oare mă pot regăsi când masacrul din mine e mai accelerat ca oricând?

Cum oare pot deveni ceea ce am fost cândva când totul mă distruge

încetul cu încetul,

bucată cu bucată?