Noapte de iulie

Cad înstrăinat din cerul-tată,

Scufundat în pântecul mamei-gazdă,

plămădit din humă și lut 

Hulit, cu aripile frânte,

topite de la prea mult soare –

Smulse de idealuri morale.

Muza nu are să mai vină

în seri cu furtuni și fluturi la geam.

Și îmi pare c-aud materia jelind

Turmele galopând pe ogoare sterpe.

Mama-i mută și tatăl și-a întors

capul spre partea cealaltă.

Uitarea și Moartea ciocnesc veninul

Amorului consumat aseară

de un ibovnic însetat.

In memoriam las un ultim rând,

călăuzitor pe lumea cealaltă: Stele

căzătoare pe șoseaua de vest în luminile

girofarurilor neputincioase la 130km/h,

pășiți spre altar în ambră și jar

cu lacrimi și flori spre cerul-tată.