SATORS

7

― Nu! Dar poți continua să citești!

Charon își păstră ochii ațintiți la drum. Isaac înghiți în sec. Fața îi e lividă. Pe când începu să citească, vocea îi tremura:

― „Prin reducere la absurd considerăm că în figura numărul 1 se află planul unei clădiri.

Camera centrală a construcției, SS concurentă cu PP. Se poate observa că N este punct central al construcției, iar

este o încăpere subterană.”. Întrerupse citatul, vrând să obțină lămuriri din partea detectivului: În regulă știm asta, dar… – Coraventti nu adăugă o completare. Isaac continuă, sărind pasaje semnificative din fișe. Ochii i se mișcau cu repeziciune peste scrisul alambicat al bărbatului: „(…) trebuie să pătrundem, negreșit, în substratul și adstratul pătratului. Să privim corespondentul grec (…) Întrebarea fundamentală care ne rămâne, este aceea pe care în mod verosimil nu o putem ignora: Ce reprezintă concurentele? Trebuie, fiind necesară o astfel de acțiune, să comparăm atent cele două variante… (…)”.

― Nu te uita așa mirat, nu mă abat de la crimă! Doar că dacă am găsi Templul, am găsi și făptașii!

Glasul lui Isaac se aude, sarcastic. Închise dosarul, îl puse la locul său și își sprijină cotul drept de portieră. Falca și-o propti în pumnul aceleiași mâini:

― Deci acum e un Templu!

― Ce vreau să vă spun e că avem în față o întreagă sectă, iar coordonatele de acolo nu pot fi o simplă poezie, trebuie să fie mai mult! Înțelegi?

Băiatul nu îi mai răspunse. Cel din spate părea hipnotizat de uscăciunea tomnatică a pădurii. Niciunul dintre bărbați nu se mai încumetă să pornească o nouă discuție, fie că se simțeau stânjeniți de situația care îi punea în ipostaza unor copilași, fine nu aveau ce să-și mai spună. Cazul era o înfundătură colosală, căci chiar și dacă s-ar fi găsit la Aravhandale câteva indicii, tot nu aveau să găsească făptașul. Ajunși la capătul destinației, Coraventti realiză că drumul e blocat. Opri motorul. Sări din mașină, întinzându-și oasele lângă portiera deschisă. Își luă din autospecială telefonul mobil și un ghiozdan în care își pusese o sticlă cu apă, două pachete de biscuiți, baterii și lanterne. Jandarmii nu se încumetară să coboare, îl priveau pe detectiv din înăuntru. Cei doi simțeau că sunt protejați de spirite dacă stăteau în interiorul carcasei metalice. După cum le-a fost învoiala, Charon porni la pas spre Aravhandale. Isaac împreună cu colegul său rămaseră în liniște să-l aștepte pe exploratorul urban. În cazul în care Coraventti ar fi avut nevoie de ajutor urma să îi contacteze. Cel de pe bancheta din spate deschide fereastră, țipând:

― Sper să te întorci, Charon! Îi văzu, făcându-i cu mâna din autospecială. Își trage gluga în jurul gâtului și își continuă drumul, sărind peste buștenii care stăteau răpuși. La urma, urmei îl aștepta doar un oraș abandonat. Astfel, detectivul Charon Coraventti, trece de bariera de pomi pregătit să dea piept cu așezarea părăginită. Până să sosească la locația propusă a mai fost necesară parcurgerea, pe jos, a unei distanțe de o mie de metrii. Atunci, bărbatul a realizat pentru prima dată că în momentul în care te afli singur și încordat, pădurea poate fi un adevărat coșmar.

Pășește pe poarta de granit a orașului în jurul orei trei după-amiaza. La intrare îl întâmpină o ceață nefirească pentru luna iulie. Oftează, strângând strâns bretelele ghiozdanului în pumni și merge mai departe.

Străzile, dominate de smogul dens, sunt erodate și au cratere imense din trei în trei metrii. Stâlpii de telegraf sunt prăbușiți. Neoanele se văd palide prin ceața sobră, pâlpâind haotic. Bâzâitul specific al instalațiilor electrice devine din ce în ce mai enervant. Trecând pe lângă bazarele ruinate Charon începe să audă scâncetele copiilor, pierduți de părinți, pe care nu-i v-a vedea niciodată în Aravhandale. La intersecțiile cu indicatoare prăbușite se legănă ghemuiți oamenii străzii, murdari și zdrențuiți. Din spatele caselor cu geamuri sparte se arătă întinderea de pădure din care te urmăresc atenți ochii roșii.

Bărbatul urmărește indicaţiile pe care le trecuse cu atâta minuțiozitate în dosarul său. Ține documentele strâns în mâini. Tremură ușor. Cine s-ar fi gândit că locația pe care o numea „Nicăieri” era de fapt Aravhandale? Caută atent o clădire formată din două dreptunghiuri suprapuse cu o cameră centrală N. Pentru a prinde curaj, își scoate telefonul din buzunarul gecii și îi apelează pe cei doi jandarmi, spunându-le vesel:

― Aravhandale nu e pustiu! La auzul vorbelor sale ceilalți s-au îngrozit pe loc, repezindu-se să-i spună:

― Pleacă de acolo! Țipă amândoi prin difuzor. Charon se uită prin jur, apoi vorbește calm:

― Sunt doar oameni ai străzii… mă descurc! Cei de la capătul apelului se agită. Vorbesc repede. Sunt neliniștiți:

― Nu înțelegi! Pleacă de acolo!