Iubirea a IVa

De-ar știi sărmanul ce-i mâine, s-ar feri de ce e azi

și ar coace cozonacii și ar pune oalele pe foc,

s-ar înțoli bine, apoi ar sări în mulțimea de oameni!

Ar tropăi, ar tropăi, ar tropăi pe asfaltul încins,

scoțând scântei,  limbi de foc, ca un cal iabraș

înădușit, cu crupele arzând, năvălind puzderia de minți

încețoșate cu inimi furate de la morga din spatele ogrăzii –

Salve, magnus fratrer! Spectat me, spectat te, spectat omnia

ira et furor! Salve, fama et rumor! Salbe de tun plutesc pe vântul boreal,

cerbul și-a pierdut coroana, a venit și toamna și iarna

și morții umblă în straiele viilor. Prin podgorii nu-i nimeni să adune roada

pierdui mintea în gâldanul cu vorbe dulci – minciuni sub secera lunii!

Dă, sărmane,  cu țoiu’ de pământ, întru dreptate!  Un ochi se uită la noi

de departe,  o mână aprinde torțe, înstrăinai mireasa! O, magnus frater, ave atque vale!

In nocte verusus insolitas et amores dulcis dolore cantamus

și m-oi prăpădi de-o iubire amară, căci prea naiv am fost!