Vrăjitoarea

Mă înfior

Te conjur de nouă ori pe tine cel real,  pe tine cel de paie

din visteria unui brujos haitian.

Îmi pare că aud o voce prin materia jelind

și aripi lovesc pământul, ploaia se spulberă,

șarpele curgător se despică-n două.

Mâinile mi s-au frânt, picioarele au înțepenit.

O, tu, vrăjitoareo adu-mi-l pe Varus înapoi!

În culcușul cel moale, de aburii lui Bacchus adormit

și fă să rămână jivinele tăcute, să nu ne știe nimeni

pe când ne vom iubi, să cânte Damon și Alphesibeu.

Am rămas o buturugă cu patru cioturi, plângându-mi de milă

m-a luat dragonul pe spate spre lâna de aur!

O, cântec din fluieraș, spune-i lui Varus să se-ntoarcă

pe meleaguri roditoare, să uite de pribegie și-om uita de vrăjitorie

și-om uita de blesteme și iar te leg cu nouă noduri,

apoi te arunc, cu mască cu tot, în focul de pin, căci Argo nu s-a mai întors

Pe marea învolburată, sirenele n-au mai cântat

ori cântând nu le-am mai simțit amorul ucigaș…