SATORS III
3
16 iulie, Neightdael
Niciodată nu trecea numele oamenilor în telefon, era inutil. Se produce un bipăit, apoi un nou mesaj se deschise:
―Ce faci? Ești liber mâine-seară? De data asta vocea era calmă, simțindu-se ușoare note jucăușe și lascive, accentuate de pauzele lungi dintre cuvinte. Dacă ești liber… am putea… Știi tu, să ne vedem la motel! Sună-mă!
Bărbatul aruncă prosopul pe pat. Deschide dulapul și scoate la nimereală o cămașă albă și o pereche de pantaloni negri de blugi. Nu se grăbește să-și acopere trupul clădit armonios. Îmbrăcă bluza largă, închizându-i nasturii într-un ritm lent, apoi urmară pantalonii pe care îi ridică peste coapse la fel de plictisit. Telefonul continuă să propage voci diferite. Fața bărbatului se încruntă de fiecare dată când tonul se schimbă:
―Charon, știi ce mi-ai promis? Niciodată nu faci ce spui! Unde, dracului, ești?
―Domnule, trebuie să vedeți rezultatele! (…) E ceva ciudat! Hai să vezi!
―Coraventti, legiști au datele… Ce zici? Vii și tu, azi?
Auzind ultimul mesaj, se opri cu mâinile pe curea, privind fix micul aparat. „În sfârșit!” gândi satisfăcut. Strânse materialul de piele. Se aruncă după pe telefon, închizând restul mesajelor. Nu îl mai interesau ceilalți oameni și nici pe ei nu îi interesa de el. Era singur. Până să iasă din cameră, apucă de pe blatul mesei de lucru, în mâna dreaptă, o sticluță neagră cu parfum de cedru și își pulveriză de câteva ori pe piept. Un zâmbet liniștit îi traversă chipul, intrând în bucătărie. Într-o cafetieră avea puțină cafea rămasă din ziua precedentă. O toarnă în prima cană pe care o găsește. Soarbe câteva înghițituri. Lichidul e rece și amar. Întinde mâna după alcoolul maroniu de pe raftul de sus. Toarnă. Gustă din nou, rânjind mulțumit:
―Mult mai bine!
Soarele luminează micuța bucătărie în care Charon stă rezemat de blatul mesei. Câțiva porumbei zboară prin fața ferestrei, făcând umbre pe pereți. Detectivul se gândește în liniște încăperii sale la cadavrul sinistru pe care îl dezgropase. Ceva era ciudat, dar nu își putea explica ce anume. Se joacă cu ultima înghițitură care se mai afla în cană, murdărind pereții recipientului. Telefonul se aprinse. Răsună din nou același ton enervant de apel. Bărbatul lasă cana de o parte și răspunse:
―Coraventti!
―Știu cine ești! Unde umbli? Te așteptăm la morgă!
―Imediat! Își fixă revolverul de brâul pantalonilor, verifică insigna care stătea întotdeauna în buzunarul interior al gecii de piele neagră, alături de o sticluță turtită de metal în care ținea tot curajul său, apoi își trase haina pe umeri.
―Hai grăbește-te! Ne auzim!
Nu îi mai răspunde bărbatului de la telefon, ci doar închide apelul. Își aranjează gulerul cămășii, se încălță cu bocancii, apoi plecă, încuind ușa în urma sa. Coboară în graba scările blocului, înjurând printre dinți mecanicul care uitase să mai repare liftul. Geanta maronie în care purta documentele și notele sale, îl lovea constant peste pulpa piciorului stâng. În drumul său până la ieșire se întâlni cu două vecine mai învrâstă care îl salutară, dar nu le răspunse. Aleargă pe treptele slab luminate de geamurile mult prea înguste cu vitralii.
Toamna își intrase în drepturi. Copacii ruginiseră, vântul sufla sfios, iar stoluri de păsări umbreau pământul încălzit de un soare rece, plecând spre Nicăieri. Coraventti merge repede, făcând geanta să sară, iar piepții gecii să fluture asemenea unei pelerine. Însă Charon e un antierou, un ins pe care l-ai fi ocolit dacă l-ai fi cunoscut. Tipul de mascul pe care îl poți aborda într-o seară de beție, dar cu care nu îți poți face planuri niciodată. Este mult prea distant. Tot timpul se ține departe de relațiile amoroase, căci întotdeauna necesită supunere, discreție și responsabilitate. Alege să-și piardă nopțile spontan, cu femei diferite care nu aveau să-l chestioneze a doua zi, deși existau cazuri precum cele trei femei care îl sunaseră, la care nu renunța definitiv dintr-un motiv sau altul – ele sunt excepția de la regulă.