SATORS II

2

15 iulie, Pădurea Goilor

Detectivul își șterge fruntea cu dosul palmei, se săltă din groapă, apoi trece târșâind pe lângă colegii săi. Ploaia se întețește. Ofițerii împreună cu martorii se refugiază sub o prelată susținută de doi pari înalți. Coraventti e singurul care mai stă în ploaie. Deschide portbagajul autospecialei, căutând de zor câteva ustensile necesare deshumării. Ceilalți îl privesc întrebători, însă nu le acordă atenție. Îndesă într-un geamantan de mână câteva pensule late, o daltă, un ciocănel și o mistrie. Îmbrăcă în grabă o pelerină neagră din nailon lung. În peisajul dezolant detectivul părea o fantomă a nebuniei care alergă de colo-colo cu o valiză în mână. Nailonul foșnește asurzitor, fluturând de fiecare dată când proprietarul său face pași mari. Tunetele își făcură apariția, speriind un câine vagabond care scheună de zor. Dintr-un container cu unelte un ceas de masă țiuie frenetic, anunțând ora șapte după-amiaza. Toți se uită mirați la decorul din fața lor. Pare un sfârșit gri în care timpul își anunță nerăbdarea de a se termina.

―Mă scuzați, e ora să-mi iau pastila! Spuse stânjenit unul dintre muncitori, apoi fuge să oprească sunetul. Ceilalți îl privesc în liniște, nedumeriți. Detectivul trântește bagajul pe marginea gropii. Sunetul fermoarului deschis fu mai puternic ca de obicei. Scoase mistria și se vârî, indignat, lângă mort. Lumina fulgerelor i se reflectă în materialul pelerinei. Bărbatul oftează de zor, fiind atent să nu compromită cadavrul.

Pe când sosieră cei chemați de Coraventti, se înnoptase, iar cadavrul era scos în totalitate la suprafață. Oamenii îmbrăcați în combinezoane albe își aprind lanternele, orbindu-l pe detectiv. Charon se ridică de lângă trupul mumificat și îi priește cu dezgust pe colegii săi. Nu se obosește să se scuture de noroi, ci își îndreptă întreaga atenție asupra celor din jurul său. Îi chestionează. Vorbele sale sună ca lătrăturile unui câine turbat:

―Ce v-a luat atât? Și, voi, la ce dracu` ați plecat? Vi s-a făcut frică de ploaie! Drăcia dracului, sunteți proști? Se îndepărtează nervos cu pelerina fluturând. Se murdărise din cap până în picioare și era ud până la piele. Din spatele său lanternele se jucă prin întunecimea pădurii. Doi dintre cei îmbrăcați în alb coboară, înfășurând cadavrul într-un celofan verde, alții doi îl ridică cu un scripete pentru a-l așeza pe o targă.

Unul dintre ofițeri vine lângă detectiv, alergând prin ploaie. Din neatenție fixează fascicolul de lumină în ochii bărbatului, enervându-l și mai tare:

―Idiotule!

―Domnule Coraventti, ce propuneți să facem?

―Ne vedem la secție! Deschide portiera și se lăsă să alunece pe scaunul șoferului. Băgă cheia în contact, aprinde farurile, apoi demarează în trombă, împroșcându-l cu apă maronie pe sărmanul ofițer care îl privește cu ochii mari în aşteptarea unui răspuns concret. Ajuns pe caroserie, detectivul se face comod, jucându-se cu degetele pe butoanele radioului. Mișcările repetitive ale ștergătoarelor îl captivează pentru câteva minute. La radio se difuzează Other Lives. Charon își legănă capul pe ritmul muzicii. Când într-un final reglează frecvența, încât să se audă clar, încleștează ambele mâini pe volan. În față i se întinde un drum negru, lung și anevoios. Muzica din surdină îl însoțește până la destinație.