SATORS II

2

15 iulie, Pădurea Goilor

La vreo 50 de kilometrii de Aravhandale, s-a excavat cadavrul unui tânăr mumificat. Prin stația autospecialei, o voce feminină le comunica bărbaților tragedia, oferindu-le locația precisă. Muncitorii, care săpau fundația unui viitor complex industrial, scoseseră accidental la iveală un trup neobișnuit. Pe când echipa ajunse la fața locului, constructorii erau strânși în jurul unei gropi adânci. Șușoteau de zor între ei, închinându-se. Cei doi polițiști, în frunte cu detectivul de caz, își fac cu greu loc printre oameni, împingându-se cu coatele. Se află la intrarea unei păduri de conifere pe un teren viran. Plouă încet.

―Să trăiți! De după groapă, un om înalt îi întinde mâna dreaptă bărbatului cu geacă de piele neagră. Cel din urmă i-o cuprinde zdravăn, aplecându-se puțin.

―Dumneata, ești șef aici? Întrebă bărbatul înfrigurat care analiza locul cu privirea. De o săptămână ploua mocănește și rece, iar șantierul începuse să se sclade în noroi.

―Da, eu! Se uită încruntat la cel pe care îl salutase, frecându-și mâinile între ele pentru a se încălzi. Deși e mijlocul verii, temperaturile scad considerabil, iar fiori reci îți cuprind șira spinării.

―Charon Coraventti! Răspunde într-un final detectivul. Coborî atent lângă mortul jumătate acoperit de solul noroios. Își scoate mănușile de plastic albastru din buzunar, le scutură de câteva ori, apoi își înmânoșează tacticos mâinile subțiri. I se adresează șefului de șantier fără să-l privească: Când l-au găsit băieții?

―Acu` o oră! Bărbatul gras cu barbă stufoasă care se identificase a fi șeful muncitorilor, vrea să i se alăture, însă se oprește, auzind tonul tăios al celuilalt:

―Stai acolo! Se uită pe după umăr, căutându-i cu privirea pe ofițerii cu care venise. Se liniștește când îi vede, vorbind cu martorii. Charon oftează. Își scoate din buzunar gecii telefonul și căută în grila numerelor o anumită persoană. Apelul fu inițiat. Sună de câteva ori, apoi o voce răgușită se propagă prin difuzor:

―Alo?

―Coraventti, sunt! Spune-i echipei ăleia de legiști să ajungă mai repede! Plouă ca dracu`!

―Nu pot ajunge mai devreme de o oră!

―Într-o oră… – Țipă bărbatul, pufăind nervos, apoi închise apelul. Într-o oră ne ducem la naiba!

Ploaia îi făcuse părul prins într-un coc lejer să i se lipească de creștetul capului. Picăturile se scurg de pe barba deasă pe geacă, alunecând pe pământ. Nu se mai bărbierise de trei săptămâni și începea să îi placă noul său aspect. Se mutase recent în micul oraș montan pe postul unui anumit Robert Maes care demisionase. Era pentru prima dată în ultimele patru luni când i se încredințase un caz și nu avea să renunțe prea ușor la acesta. Trebuie să demonstreze că e capabil pe funcția pe care o ocupă.