OCHII ROȘII

Ochii lui Charlie căpătaseră culoare focului, mocnind în vatră în toiul iernii. Bărbatul a cărui privire înfricoșa orice vietate reuși să-i doboare pe cei care începuseră să fie înfricoșați de acesta. Le vorbea într-un mod înfiorător, aproape de câinesc:

– Ați venit în Cuibul Dracului și nu ați știut că veți da chiar de Dracul? Trist! În liniștea nopții se auziră câteva focuri de armă, apoi se cufundată într-o tăcere deplină. Iscoadele femeii în rochie roșie priveau uimite puterea omului în costul bleumarin pentru ca mai apoi să se îndrepte, împleticindu-se, către satul pescăresc:

– Ce e atât de important încât să intrați nepoftiți? Alma ieșise din odaia sa și stând rezemată de balustradă îi privea cu dezgust pe cei care o tulburaseră. Sărmanii oameni terifiați, îi vorbeau bâlbâindu-se:

– Charlie, stăpână! Charlie este unul dintre noi!

– Omorâți-l! Vocea sa autoritară își făcu ecou, iar servitorii săi se înfricoșaseră:

– Este foarte puternic! Mult prea puternic…

După o săptămână de la tristul eveniment, Charlie se afla în cârciuma cea mai apropiată de casa mătușii sale. Simți o mână, strângându-i umărul stâng și-și întoarse capul buimac, fiind uimit să îl vadă pe cel din spatele său:

– Damian!

– Îmi pare foarte rău, Charlie, trebuia să vin mai devreme! Damian se așeză lângă bărbat, aprinzându-şi o țigare, apoi continuă cu părere de rău în glas: S-au înrăutățit lucrurile!

– Alma! Femeia asta e o otravă, Damian!

– Te-ai îndrăgostit de ea? Întrebă jucăuși în timp ce se așeza pe un scaun.

– Eram, până să-mi vrea capul! Charlie își sprijini capul în mâini și oftă. Cei doi bărbați căzură cufundați în gânduri, privind clienții care veneau și plecau din cârciumă.

– Mai ții minte vechia navă de pescuit a tatei? Charlie ridică privirea către bărbatul din fața sa, privindu-l nedumerit, îngânând un „da” nesigur, fapt care îi dădu curaj partenerului său de masă, să vorbească cu entuziasm: Hai acolo, trebuie să vorbim… în liniște! Cei doi bărbați se ridicară în dată și porniră către vechiul doc al pescarilor. Se auzea un cântec slab de mandolină, provenind de la o navă părăsită. Charlie se opri din mers și ascultă muzica, aducându-și, parcă, aminte de lucruri pe care nu credea că le poate ști. Afară soarele de toamnă încălzea vechiul doc cu tot cu broaștele lui săltărețe și cu pescărușii mereu lacomi. Trestia se unduia maestuos în adierea lină a vântului, iar Charlie căzuse pradă muzicii vrăjite.

– Charlie, barca este acolo! Damian arăta insistent cu degetul către un vas alb-albastru.

– Trebuie să aflu cine cântă…

Prin în mrejele unui asemenea cântec, bărbatul își ignora prietenul care se chinuia cu toată puterea sa de convingere să-l înduplece și să plece din locul acela, știind mult prea bine instrumentistul:

– Poate e o capcană! De ce ai vrea asta? Muzica se opri brusc, iar un om cu barbă îmbrăcat cu o cămașă în carouri se ivi la lumina soarelui, coborând de pe punte:

– Nu sunt o capcană! Surâse și își aranjă pălăria de pescar pe cap.

– Tu! Charlie îl recunoscu pe cel din fața sa, fiind șocat de existența acestuia: Tu, nu muriseşi?

– Chiar crezi în poveștile alea?

Damian se aproprie de prietenul său și îl trase ușor de mânecă, insistând:

– Să plecăm, este un Ochi Roșu!

– Damian, Damian! Bărbatul se aproprie, vorbindu-i mieros: Parcă mă iubeai, cândva!

Bărbatul tăcu, privindu-și prietenul rugător, nedorindu-și să zăbovească prea mult pe ponton.

– Cine e el? Întrebă bărbatul în costum bleumarin pe cel din dreapta sa, care îi răspunse în grabă pe un ton șoptit, continuând să îl tragă de mânecă:

– Un Ochi Roșu! E pericol, Charlie!

– Sunt exilat! Și tu, Damian, știi de ce! Nu dramatiza! Misteriosul pescar se apropie de ei, zâmbind larg. Damian își lăs privirea în jos, ațintindu-și ochii asupra a doi mormoloci care se puteau vedea jucându-se printre despicăturile pontonului, apoi șopti cât să fie auzit:

– Aș da timpul înapoi, dar…

– Dar?

Charlie îi privea pe cei doi bărbați cu mare atenție, mutându-și privirea de la unul la celălalt, până când rupse tăcerea ce se lăsase printre ei. Bărbatul încă nu înțelegea de ce acești oamenii, care își spuneau pueril „ochii roșii”, erau atât de „periculoși”, căci la urma urmei nu îi văzuse transformându-se în cai verzi pe pereți.

– Zic să-l urmăm!

– Charlie, nu! – Damian dete negativ din cap, însă își urmă prietenul, fără tragere de inimă. Cei trei bărbați pășesc pe puntea navei și intră în castelul principal al acesteia. Omul le face semn să se așeze, aducând pe masă trei pahare. Se trântise pe canapeaua scârțâitoare, întrebându-l sceptic pe cel din fața sa:

– Despre ce e vorba?

– Damian, ai răbdare! Însă drept răspuns, bărbatul se sprijini în coate, aplecându-se asupra omului care îi invitase înăuntru, în timp ce Charlie privea cu interes nava.

– M-am săturat de toate cursele Ochilor Roșii! Vorbea tăios, săgetându-l cu privirea. Drept răspuns gazda lor i se adresă calmă:

– De aceea te-ai întors!

– M-am întors să stârpesc cuibul!

– De ce nu ești cu ei? Interveni Charlie, analizând chipul celui din fața sa: Nu am știut că ești unul dintre ei!

– Nici despre tine nu știi că ești unul dintre ei! Nu mă trage pe mine la răspundere, băiete! Cei doi bărbați se priviră unul pe celălalt, întrebători. Damian privi furios omul cu barbă și se ridică, apucându-l de gulerul cămășii:

– Ce înșelătorie mai e și asta?

– Damian…

– Damian, lasă-l să vorbească! Interveni Charlie.

Damian se așeză din nou pe banchetă și-și puse mâinile pe masă, iar bărbatul din fața sa începu să vorbească.

Lasă un răspuns

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.