Capitolul IV — subcapitolul 5 (3)

Îmi pare nespus de rău că întrerupt firul narațiunii, doar că simt că ne învârtim la infinit într-un cerc anost, plin de iluzii deșarte, din care nu vom avea scăpare niciodată, din păcate realizez acest lucru tocmai acum, încercând să avertizez pe cei care, poate și din greşeală, vor intra în sântul O.N sau O.C. căci trebuie să se ferească cât de mult cu putință de acești oameni aducători de noapte.

Se lasă întunericul și-mi simt mâna dreaptă înțepenindu-mi sub presiunea vântului iernatic care pătrunde prin ferestrele larg deschise. Aș putea să le închid, iar apoi să mă înfășor în cea mai călduroasă pătură pe care o am și să adorm, visând poate la nimic, însă vreau să mărturisesc totul în seara asta, de fapt vreau să-mi închei definitiv socotelile cu lumea, asta, întortocheată în care totul pare a fi dos. Totul e relativ. Îmi forțez mâna să scrie mai departe, căci trebuie să aflați cine este O.C. De O.N. știți că era o sectă odioasă veneratoare a lui Aravan, formată din oameni de vază, militari, oameni politici, oameni cu funcții importante în stat, preoți și exorciști – reamintesc acest detaliul acceptându-mi greşeala de-a mă repeta, dar trebuie să știți bine cu cine aveți de luptat, căci va trebui să nu vă încredeți în nimeni și să nu cereți ajutorul.

Dacă ar fi să mă rezum la povestea cea mai scurtă aș spune că O.C. a fost un ordin micuț la început format din câțiva cercetători, care făceau lucruri banale pentru a-și satisface curiozitățile, asta până când – după unele surse apropiate mie – cercetătorii au devenit adevărați fanatici, dezicându-se de codul lor și îmbrățișându-l pe cel al lui Aravan – își spuneau„ Alchimiștii O.C.”, însă trebuie să mai aflați ceva, un amănunt extraordinar de important care leagă aceste trei entități( O.N., O.C., M.T.) de monstruozitatea de pe Alphalon Zerix. Așadar mai aveți puțină răbdare pentru a detalia și acest aspect, căci este, după cum am spus, în mod verosimil important.

După plecarea de la O.N., bulversat, contrariat și speriat până în măduva oaselor, mi-am găsit refugiul în casa de la marginea pădurii a dragului meu prieten dispărut. Casa era exact cum mi-o aminteam: spațioasă, luminoasă, decorată în cubic, perfect ordonată, avea aceeași priveliște pe care mi-o aminteam și care de altfel mă înspăimânta la fel de tare. Ce-i drept, o cercetasem înainte de intrarea în O.N. dar atunci nu îmi atrăsese atenția absolut niciun obiect. Prima noaste în casa lui M.T. a decurs normal, am convenit ca Damian să rămână cu mine până aveam să rezolvăm problema cu Aravan și O.N., neștiind la vremea aceea de existența O.C.

A doua noapte s-a desfășurat puțin bizar, dar mă hotărâsem să nu iau în seama zgârieturile, urletele, foșnetele și loviturile care proveneau parcă de sub dușumea, spunându-mi că subconștientul a suferit o traumă, iar acum delirează, și la insistențele lui Damian de-a mă calma, am adormit. Pe când m-am trezit casa mi se părea mai primitoare ca oricând, astfel încât mi-am petrecut întreaga zi căutând indicii printre notițele lui M.T. După lungi căutări am descoperit, spre uimirea mea, o foaie de hârtie mototolită, uitată într-un colț care s-a dovedit a fi o scrisoare semnată O.C. Voi relata mai jos conținutul său:

„Order corvis

9 noiembrie 1498

Dragul meu,

Te avertizăm de pe acum că ceea ce urmează să îți comunicăm este de o importanță primordială. Transmutația a fost un succes, cu toate astea materia nu cooperează cu esența, se opune ei, considerăm că trebuie să existe o concordanță între cele două – lucru, de altfel greu de atins, căci nu știm materia de dinainte. Vom avea nevoie de timp, dar și de un loc ferit unde să desfășurăm mai departe marea noastră cercetare.

Ne-am înșelat în privința materiei, ne va fi cu atât mai greu să o stabilizăm, cu cât ne este aproape necunoscută. Am luat legătura cu un distins prieten din sudul îndepărtat pentru a ne trimite un specimen de… ți-l vom trimite ca de obicei, însă trebuie să fim atenți. Order Niger cunoaște intențiile noastre și ne sprijină, oferindu-ne materie. Sărurile le vom recupera de îndată ce sudul îndepărtat ne va fi trimis specimenul, de esență ne ocupăm singuri. Experimentele sunt din ce în ce mai promițătoare, localnicii de aici sunt bănuitori, dar nu îndrăznesc să se apropie de laborator.

Nu uita, trebuie să păstrezi aparențele! Dacă devine prea riscant vom stopa transporturile. Începe să fie grea racolarea unor marinari care să nu fie bănuitori – știi muritorii, devin suspicioși imediat – din rândul sătenilor nu putem lua.

Suntem aproape gata! Vei primi specimenul în jurul datei de 19 noiembrie, la locul stabilit.

Joseph Hantk

Domnului Millo Turner”

– Cine e Jospeh Hantk? m-am așezat cu scrisoarea în mână pe scaunul de la birou, uitându-mă insistent la data trimiterii și mi se părea ireală.

–Cine?

–Damian? Asta e o farsă? i-am înmânat foaia de hârtie mototolită.

–Joseph Hantk…

Bărbatul s-a așezat pe scaunul din fața biroului, cu privirea încă ațintită asupra scrisorii. De afară soarele pătrundea binevoitor prin ferestrele mari și totuși nu ne lumina deloc, căci căzusem într-un etern întuneric al minții. Am stat în liniște pentru mai bine de două ceasuri, când nemaisuportând liniștea m-am ridicat de pe scaun și am început să caut trape – instinctul îmi spunea că dacă exista o scrisoare datată din 1498 trebuiau să mai existe și altele. Damian rămăsese nemișcat. Eu căutam frenetic peste tot, ciocănind în fiecare placă de parchet și-n fiecare centimetru de perete, găsind abia în spatele unor cărți învechite cu copertă neagră și roasă, o fisură în perete care ascundea corespondența dragului meu prieten.

–Damian, trezește-te din visare! am trântit teancul de scrisori îngălbenite, legate cu catifea roșie, făcându-l să tresară și să iasă din starea sa de reverie.

–Sunt ce cred eu?

–Nu știu! Aflăm! Le citim pe rând! acestea fiind spuse m-am așezat înapoi pe scaun. Orologiul bătea ora 4 p.m. soarele de vară încă dogorea printre frunziș, undeva departe se auzea corbul acelora ce mor, iar și mai departe, adânc în inima pădurii, sufletele fremătau lacome și nestatornice.

Voi încerca să redau cele mai importante scrisori, într-adevăr corespondența data din 1498 până recent, în zilele noastre, când M.T. dispăruse. O dată cu el încetaseră să mai apară și scrisorile. M-am îngrozit citindu-le, dar nu faptele sale mă înspăimântau, ci faptul că nu-mi cunoscusem niciodată prietenul.

„Order Corvis,

11 martie 1499

Dragul meu,

Într-un final am reușit ceea ce ne-am propus, am avut nevoie de foarte multe încercări pentru a avea acest succes, dar iată materia este, acum, stabilă! Este stabilă! În sfârşit formulele sunt bune, singura incertitudine este dacă într-adevăr esența este cea care trebuie. Am îndoieli. Ne pot păcăli ușor, căci noi nu știm cine vine.

Te rog să-mi trimiți unul din exemplare, îmi va fi de mare ajutor. Știu că deja ai făcut transmutația dar mai avem nevoie de cercetări. Nu putem permite să pierdem totul. Sătenilor le-am dat ce au vrut, acum au tăcut. Nimeni nu se mai apropie de laboratorul de la conac.

Te rog, trimite-mi ultimul specimen. A ajuns cel din sudul îndepărtat? Te rog să-mi scrii de îndată, acela este cel mai important exemplar!.

Joseph Hantk

Domnului Millo Turner

Valov”

„Valov,

14 martie 1499

Prietene,

Îți voi trimite curând specimenul alături de cartea pe care mi-ai cerut-o rândul trecut. Transmutația este o adevărată reușită. A fost nevoie de multe încercări până să atingem forma cea mai apropiată de normalitate. Știu că ți-am cerut multă materie, dar mai am nevoie de una, O.N. spune că există un pasaj în Necronomicron despre o entitate străină a cărui materie se află în calota glaciară, crezi că am putea s-o obținem?

Am oprit săpăturile vechilor triburi, oamenii își pun întrebări și născocesc zvonuri. Știi și tu cum suntem văzuți, dacă se va afla mă voi muta și voi șterge toate urmele. Oamenii devin suspicioși, dar nu îndrăznesc să pună întrebări. Trebuie să devin om de comunitate. Probabil mă voi însura, trebuie să le câștig încrederea, am nevoie de ei pentru transport și test.

Am fost nevoit în ultima vreme să arunc materia în subteran. Am săpat un puț adânc unde am depozitat rezidurile și toate erorile. Te voi ține la curent. Încearcă să-mi trimiți exemplarul de care am nevoie, de grabă. De data asta nu trebuie să afle O.N., nu are aceleași intenții ca noi. Sunt limitați! Să le dăm doar ce vor să vadă!

Aștept coletul tău!

Millo Turner,

Domnului Jospeh Hantk

Order Corvis, Tomis, Nr. 2070”

Am stat până târziu în noapte pentru a citi întreaga corespondență. Probabil lipseau părți esențiale din aceasta, dar chiar și așa am putut înțelege că am stat alături de un monstrum. Voi relata mai jos două scrisori dinainte de dispariția sa, dar înainte de toate trebuie să vă spun că M.T. descoperise leacul pentru moarte. Trăise în Salem aproximativ o sută de ani, se căsătorise de nevoie cu o tânără înstărită pentru a crea impresie bună, avusese un copil care murise la scurt timp după naștere. Înainte de a veni în Salem nu se știa nimic despre acest om misterios care cumpărase un conac în mijlocul pădurii și-și păstrase aura de mister până când, în mod subit, dispăruse într-o noapte de solstițiu. Conacul suferise în timp anumite transformări estetice, cu alte cuvinte faimosul conac din inima pădurii era acum casa de la marginea orașului. M.T. venise și plecase din Salem în repetate rânduri, soția ii se sinucisese la cinci ani după căsătorie – niciunde nu este consemnat motivul morții, luând în considerare registrele vremii și slaba organizare administratorială e lesne de înțeles de ce nu există mai multe detalii, dar dintr-o scrisoare aruncată la nimereală aflasem că M.T. jucase rolul soțului îndoliat, iubitor și suferind, astfel scăpând de anchetatori.

În jurul anului 1600 și ceva numele lui apare într-un oarecare document local referitor la un proces, acuzațiile aduse fiind: deținerea de artefacte vrăjitorești și practicarea magiei. După procesiune aflăm, tot din documentul local, că M.T. moare, doar că – un fapt destul de interesant care ne-a intrigat destul de mult la citirea sa – bărbatul se întoarce în Salem la o sută de ani diferență, dându-se drept un moștenitor pierdut al său care prin coincidență purta același nume și de asemenea era dornic să revendice moștenirea.

Restul scrisorile sale vorbesc de lucruri absolut macabre, vă voi povesti pe scurt, cu speranța că veți înțelege, căci scrisorile le-am ars chiar în noaptea în care am descoperit catacombele de sub vechiul conac, toate lucrurile esențiale notate în acestea.

M. T. era o entitate greu de înțeles, un om care descoperise piatra filosofală și transmutația sufletelor, ajutat fiind de O.C. și O.N. Acum pot înțelege mult mai bine tot ceea ce făcuse, de ce se alăturase Institutului, de ce plecase în acea expediție, de ce murise. Nu era el! Era doar materia. Ce am cunoscut eu a fost doar un fals de o ipocrizie grosolană. Din corespondenţă aflasem că M.T. făcea teste impresionante pe oameni nevinovați și nevoiași pe care-i ademenea cu sume considerabile de bani. De unde avea banii? Nu știm, cel mai probabil O.N. sponsoriza cercetările legate de Aravan. Dar, Aravan nu exista și nici nu va exista. Însăși O.N. fusese tras în vârtejul iluziilor deșarte, frumos manipulat de cei doi – M.T. și J.H.

Vă spun drept că prietenul meu a ucis oamenii sute de ani, dar nimeni nu a avut curajul să se apropie de el și să-l judece. Prietenul meu a închis oameni în subterane și i-a transformat în ceea ce puteți găsi și voi, astăzi, acolo, căci creaturile nu mai au nevoie de hrană și se luptă prinse într-un purgatoriu etern. Prietenul meu a sfidat legile naturii și a înviat morții, și-a schimbat gazdele și, fără remușcări, a continuat să se scalde în sângele„ erorilor”, dar eu îl voi demasca acum, iar voi trebuie să-l găsiți și să-l opriți. M.T. nu a murit niciodată, vă voi spune identitatea lui actuală în cele ce urmează. Acum, ne e necesar să luăm faptele pe rând, în ordinea înfăptuirii lor.

După ce am terminat de citit scrisorile s-a dezlănțuit o ploaie torențială. Bătrânii spun că atunci când tună, pe cerul înnorat trece Noe cu arca lui, iar când fulgerele rănesc întunericul, atunci sufletele se luptă pentru supremație. Afară se auzea ropotul ploii lovind puternic acoperișul, vântul șuiera înverșunat, iar din subteran începuseră a scheuna, urla, zgâria și troncănii creaturile. Clopotele sunau din ce în ce mai tare prin toată casa, iar panica mă cuprinsese, căci nu existau clopote reale în casă și nimeni nu se mai afla acolo cu excepția mea și a lui Damian.

– Damian! – E doar ploaia! Liniștește-te! – Ploaia?

–E târziu, trebuie să te odihnești! s-a ridicat de pe scaunul lui și s-a îndreptat spre ușă, însă l-am oprit în prag:

–Damian, stai! și-a întors în cel mai lent mod posibil capul către mine, mă privea obosit și îngândurat, la rândul meu m-am ridicat și m-am îndreptat spre el, m-am ridicat pe vârfuri și m-am oprit cu buzele întredeschise în dreptul urechii sale, apoi după câteva clipe de liniște, i-am șoptit clar și lent: Nu mă mai minți! Știi mai multe decât vrei să spui, iar eu vreau să știu ce știi!

–Cu ce te va ajuta dacă-ți voi spune? m-am retras și ne-am privit, tăcuți. Afară furtuna se întețea, pomii loveau ferestrele vrând parcă să pătrundă la noi, poc…poc…poc… până când un copac fu trăznit, iar jumătate din el căzu peste casă, spărgând geamurile, rănind pereții încăperii și lăsând rămășițe din el să fie purtate în cameră. Atunci, pentru prima dată, am văzut adevărata forma a lui Damian Brega: amorf, fumigen, negru ca abisul, corpul său devenise negură, doar ochii cei veșnici scânteietori mai puteau spune că este partenerul meu. Aveam strania senzația că plutea, că se evapora la fiecare mișcare a brațelor și că se întuneca mai tare. Împietrisem în tocul ușii cu ochii ațintiți asupra Celui de Dincolo de Neguri. Mi-aș fi dorit ca întreaga scenă să nu fi fost reală, dar irealul mă salvase. Pentru prima dată văzusem puterea unui zeu care trântise jumătatea copacului imens doar cu un simplu gest al mâinii fumegânde, văzusem cum putea crea un scut din propriul trup și mă simțeam îngrozit, incapabil să fug și totuși știam, în adâncul sufletului meu, că avea să mă apere. Zgomotele din subteran se intensificau. Am ezitat și m-am dat câțiva pași mai în spate, dar într-un întuneric deplin am uitat să fac un pas mai mare pentru a evita un maldăr de cărți și m-am împiedicat, căzând.

Podeaua umedă și rece îmi făcea corpul amorțit să-și vină în simțiri, dându-mi o stare de bine sinonimă cu visarea, dar clopotele care răsunau neobosite îmi făceau tâmplele să pulseze cu putere, vântul ridica foile de pe masa de lucru, făcându-le să danseze în aer și timpul parcă se oprea în loc cu mine inapt, pironit la sol, cu documentele plutitoare, cu cioburile care se izbeau de pardoseală și se mai spărgeau o dată, cu Damian care-și aduna întreaga negură și care, cu mișcări circulare ale mâinilor, încerca să repare zidul sfărâmat. Totul se oprise în haos sau doar eu?

Cu mâinile răsfirate pe lângă corp, cu un zâmbet tâmp întipărit pe chip, priveam tavanul iluminat din când în când de licărirea fugară a unui fulger, încercam să-mi controlez bătăile inimii care se acceleraseră din cauza clopotelor și-mi doream să mă ridic, dar parcă toată forța mă părăsise. Simțeam că plutesc pe o mare infinită și eram convins că nu aveam să mă înec, dar mă înecasem cu mult înainte.

Nu pot să-mi amintesc cât a durat starea de visare, dar știu sigur că furtuna începuse să se liniștească căci fulgerele nu mai luminau tavanul, iar la un moment dat începusem să simt mâini care-mi cercetau corpul, crezând că-i Damian m-am lăsat în voia atingerilor și dezmierdărilor, dar nu era el și am realizat mult prea târziu acest aspect. Mâinile care-mi cutreierau trupul deveneau alungite, slinoase, semănând la atingere teribil de mult cu pielea unui șarpe și atunci m-am panicat. Am vrut să mă ridic, dar mâinile nu mă lăsau, veneau de sub pardoseală și voiau să mă tragă la ele, astfel și-au înfipt ghearele lungi adânc printre coastele mele şi-au continuat să tragă de mine, trântindu-mi corpul de lemnul dur în repetate rânduri. Aș fi vrut să strig, să-mi zbier durerea, să-mi urlu neputerea și să răcnesc după ajutor, dar buzele mele erau acoperite de o altă pereche de mâini slinoase. Înnebuneam!

Când mi-au trântit corpul pentru o ultimă dată m-au tras definitiv la ele, trezindu-mă într-un subteran odios privit de zeci de ochii ai unor creaturi stranii, scheletice, deformate, negre, cu pielea trasă pe oase, cu gurile larg deschise și cu ghearele gata de a sfâșia. Le priveam înmărmurit, cu ochii mari cât cepele începusem să plâng asemenea unui copil pierdut de părinții săi. În fața lor eram neajutorat – noi țoți în fața necunoscutului suntem niște copii pierduți și neajutorați. Mă încolțiseră, mă dădeam câte un pas în spate, cu mâinile apăsându-mi pe carnea sângerândă, până când nu am mai avut unde merge și-am lovit de peretele dur de piatră, iar creaturile se apropiau tot mai mult și aș fi murit dacă nu ar fi ajuns Creatura de Dincolo de Neguri și dacă nu s-ar fi pus scut pentru mine.

Creaturile începuseră să urle atât de tare încât acopereau clopotele, ținându-se cu mâinile de capete țipau agonizant, chinuindu-se să nu îngenuncheze – asta era forța lui Damian: le îngenunchia și le nimicea, poate de fapt le salva căci pătimiseră mult prea mult. Le prefăcea în fum, iar ele se evaporau treptat. Priveam cu ochii goi întreaga scenă care se derula sub privirile mele inundate în lacrimi. Simțeam că mă sufoc și nu din cauza durerii fizice, de vină erau toate sentimentele din mine și adevărul pe care-l realizam: alergasem după un monstru! Noi știm doar cât vrea o persoană să știm, aflăm vârful aisbergului și credem că într-adevăr cunoaștem omul, dar ne înșelăm…

Mă lăsasem pe vine, cuprinzându-mi capul în mâini, trăgându-mi cu putere de păr, mă sufocam tot mai tare, luâng guri mari de aer continuam să plâng, aplecându-mă din nou la sol și de data asta puteam să țip. Damian se oprise, terminase de izbăvit sufletele și mă privea cu ochii de jar:

– De ce te chinui? continuam să-mi urlu fără cuvinte durerea, neputința și frustrarea, iar Damian continua să mă chestioneze: Ridică-te! Trebuie să ieșim de aici! Allan! mă zgâlțâia puternic de umeri, strigându-mă pe nume mai departe: Allan! dar îl auzeam ca prin vis, îndepărtat în lumea lui depărtată și rece. Allan! De ce îți…

–Nu-mi pasă de el! Îmi pasă de ei și trebuie să-l opresc! Trebuie să continuăm!

–Allan…

–Te rog, ajută-mă! l-am strâns puternic la piept și-am continuat să plâng, simțindu-mă neputincios în fața adevărului. Damian continua să-mi șoptească lucruri liniștitoare, iar treptat conștientul m-a părăsit, trecând bariera visului. Într-un moment, târziu, de luciditate după întreaga groază la care fusesem supus realizasem că tocmai descoperisem subteranul de care vorbea M.T. în scrisori, iar creaturile care stătuseră în fața mea erau experimentele sale care încă își mai așteptau creatorul pentru eliberare – în așa ceva transformaseră ei oamenii. Realizasem legătura dintre M.T., O.N. și O.C( adică J.H.) și anume fantasmele științei de a schimba ADN-ul uman, esența, materia și sărurile din care suntem compuși, ei toți conlucraseră pentru a obține o putere nemărginită și reușiseră, în urmă cu cinci ani când materia numită M.T. ajunsese la final, iar acum avea altă gază. Trasmutarea fusese un succes!

Uitați cele două scrisori despre care v-am vorbit anterior și trageți singuri concluziile, n-am mai avut putere să le păstrez, am vrut să șterg tot răul făcut de ei, iar primul pas a fost distrugerea documentației lor atât din biroul lui M.T, cât și din catacombe:

„Order Corvis,

Dragul meu,

În sfârșit suntem aproape! Cei de la Baza Centrală au rezolvat totul și nici nu a trebuit să le dezvălui adevăratele intenții. Tot ce mai avem de făcut este să ne îmbarcăm și să ajungem la Aravan. Știi cum să facem asta. Unul dispare, altul apare!

E încântător! După atâta timp am reușit să facem transmutarea fără a produce erori, iar cu El vom deveni invincibil, ne va putea spune orice ne dorim, doar știm cum să-l subjugăm. Te rog să nu uiți de întreg planul nostru! Îmi pare nespus de rău că a trebuit să renunți la brațul tău, dar curând vei avea un alt corp și vei fi întreg!

Te voi aștepta la locul stabilit! Sper că nu ai dat de bănuit, totul trebuie să decurgă perfect! Îți voi reaminti totuși planul: reactoarele trebuie să fie supraîncălzite, radioactivitatea trebuie să fie cât de mare pentru a crea mediul prielnic materiei negre, apoi simulatorul V.R. modificat de noi trebuie să pornească în același moment. Tu vei intra în navă, eu voi declanșa totul. Ajuns trebuie să descoperi, conform indicațiilor O.N.,lângă un fluviu, acolo trebuie să sapi adânc după o crustă de gheață, după ce dai de ea vei găsi o grotă glaciară, iar acolo îl vei avea pe Aravan în forma lui stabilă. Avem nevoie de materie pentru a chema esența, e necesar transportul său în liniște deplină, dacă camarazii devin suspicioși nu ezita. La întoarcere trebuie să rostim corect formulele, altfel avem să distrugem totul. Sper să reușim,acum când suntem atât de aproape! Acum, când ești atât de aproape!

Peste o săptămâna va fi ziua cea mare! Corbii mei se tem de ce va veni, asta pentru că ei nu cred în ceea ce credem noi, sunt încă la început. Întregul Ordin freamătă, dacă va fi nevoie îl vom dizolva. Pe curând, prietene!

Joseph Hantk

Domnului Millo Turner

Valov”

„Valov

Prietene,

Planul nu l-am uitat, dar mă tem de Cel de Dincolo de Neguri, va căuta să ne saboteze, l-am încredințat O.N. pentru a nu ne sta în cale. Trebuie să fim atenți la ce transportăm materia nu e întotdeauna una și aceeași. Nu-ți voi scrie prea mult, e riscant! Acum totul se rezumă la știință, dar noi știm că nu e doar atât!

Vreau să modificăm ceva la planul nostru: nu eu voi merge primul, trebuie să fim credibili. Am plecat la Institut, dacă mă voi întoarce voi da de bănuit, așadar trebuie să lăsăm un echipaj de încercare, avem din plin, nu trebuie să ne grăbim. Apoi ei vor dispărea, iar eu voi merge în recuperarea lor! E simplu, prietene! Trebuie să fie totul aranjat, altfel nu vom atinge perfecțiunea!

Mă voi putea infiltra printre aflphalonieni, i-am studiat mulțumită O.N. și săpăturilor făcute de corbii tăi. De acum înainte ne vom elibera de ei, căci nu ne mai trebuiesc! Și v-a trebui să-mi plănuiesc dispariția, momentul în care voi renunța la carcasă, trebuie să fie real!

Peste o săptămână totul va fi real!

Millo Turner,

Domnului Jospeh Hantk

Order Corvis