CAPITOLUL II

6

5 ani de la dispariția lui Millo Turner, Ora 1:00 a.m. Laboratorul medico-legal

Robert Maes încerca din răsputeri să compare cele două cadavre. Aveau un lucru în comun: erau înjunghiate astfel încât să se însceneze sinuciderea, cel puțin la prima vedere. Se gândea cine ar face o asemenea grozăvie, care era motivul mai ales că niciunei victime nu îi lipsea ceva valoros, totul era intact, la locul său. Detectivul avea cele două cadavre lângă el, întinse pe două mese de metal, le analiza, le schița pe foi, gândindu-se cine i-ar fi putut ucide pe acei doi oameni și mai important era de ce.

– Ceva nu se leagă – spuse Robert ca pentru el, în șoaptă – Alden Andamanescu, deci A.A. apoi Brain Byrne, deci B.B. Să urmeze oare C.C.? Nu! Nu are logică, doar nu scrie alfabetul!?! Ce dracului? Victimele sunt la nimereală clar, dar oare de ce? Cu ce seamănă? Hai, spune-mi ce te face să ticăi? Robert oftă profund: Cine ești? Cine ești? Trebuie să-ți fi scăpat ceva! în momentul acela se deschise ușa încăperii, intrând Alexandru, făcându-l pe detectiv să tresară. Robert ridică capul pentru o secundă pentru a sorbi o gură din cafeaua sa, continuându-și schițarea cadavrelor pe foi într-un mod energic, tot bolborosind noi și noi teorii despre modurile în care ar fi putut muri oamenii. Fără a-și ridica ochii din foi, încetând să-și stăpânească glasul aspru i se adresă intrusului:

– Alex, te rog să pleci!

Alexandru înaintă prin cameră ajungând lângă fratele său, se sprijinii de blatul mesei de lucru și își încrucișă mâinile la piept. Îl privi pentru un scurt moment pe Robert care părea absorbit de documentația sa. Adevărul, însă, era că acesta spera să găsească chiar și o mică frânghie de scăpare pentru a nu cădea în abisul învolburat al gândurilor sale, astfel agățându-se de cazurile ciudate și întortocheate își ținea mintea trează și limpede.

– Știu cine este ucigașul! băiatul rupse, dintr-o dată, tăcerea atrăgând atenția bărbatului. Detectivul se întoarse amuzat și totodată serios către fratele său privindu-l cu interes, sprijinindu-și capul într-o mână, fiind atent la ce urma să audă rostit de fratele lui.

– Zi-mi, dragă frate, cine este ucigașul? tonul ironic folosit de bărbat îl irita pe băiat, însă nu se lăsă afectat, chiar dacă acesta silabisea în semn de batjocură toate acele cuvinte.

– Nu râde! Nu râde! O să vezi, e Loren Vans! rosti tânărul în șoaptă, fiindu-i parcă frică să nu fie auzit de cineva care s-ar fi putut afla întâmplător în spatele ușii închise, iar Robert surâse, apoi începu să râdă în hohote. Nici chiar el nu îl considera pe Vans un sfânt, dar nici un prost care să stea sub nasul poliției.

–Nu suntem în filme, Alexandru!

–Tu nu ești de aceeași părere?

–Poate așa este, dar poate la fel de bine să fie oricine altcineva! Robert se întoarse la documentele sale: Acum te rog să mergi acasă! Nu intra în lumea asta a nebuniei! Ți-am mai zis: nu e de bine și punct! – Vans nu seamănă cu Blackwood?

Detectivul ridică pentru câteva secunde capul, rămânând ca trăznit la auzul numelui. Într-un mod aproape robotic se ridică, purtat de transă și-l apucă pe băiat de gulerul hanoracului, începând să-i vorbească repede și mârâit:– Niciodată să nu mai pomenești numele ăsta! Allan e mort!

–O fi? Chiar o fi?

–Mai mult decât…

opreşte-te! Ce dracului știi, tu, de fapt? Au murit sau nu? Alexandru Maes ieși din laborator, fiind așteptat la ieșire de către Loren Vans care îl privea sumbru:

–De ce ai crede că eu sunt criminalul?

– Pentru că ești! Loren se aproprie milimetric de Alexandru, apucându-l de gluga hanoracului, zâmbindu-i rece. Tânărul îl privea cu un soi e teamă combinată cu dezgust: Să nu crezi că am uitat cine ești! Poate pe el îl păcălești, dar pe mine niciodată! aruncă vorbele în scârbă de parcă avea să vomite în orice moment, simțea un nod în gât, iar bătăile inimii i se acceleraseră.

–Și ce o să-i zici? Că nu ai părăsit Ordinul atunci? Că stai printre Corbi?

–Și tu Allan? Și tu ce o să faci?

– O să te… Ascultă Alex, nu intra în ceva ce nu poți controla… – îi șopti Loren la ureche tânărului: Ce vrei să dovedești? Dacă pic, pici cu mine Alexei! îl eliberă, râzându-i batjocoritor și se îndepărtă, fluierând același cântec vechi de leagăn. Băiatul își continuă drumul până la mașină, întrebându-se dacă nu cumva Blackwood avea să-i întindă o cursă fatală fratelui său și mai ales se întreba de ce acționa bărbatul în așa mod, dar totuși în adâncul sufletului cunoștea răspunsul: Millo Turner. Tânărul urma să plece a doua zi din New York, dar înainte de a pleca dorea să demonstreze cine este cu adevărat acest Loren Vans. Nu putea spune el însuși tot ceea ce știa, pentru că avea să îi păteze imaginea, așadar trebuia să caute o soluție mult mai bună.

Robert Maes își petrecuse întreaga noapte în laboratorul medico-legal studiind asemănările și deosebirile dintre cele două cadavre. Îi era teamă să meargă acasă sau poate îi era mult mai teamă să adoarmă. Știa că va veni o zi în care va claca, dar nu își dorea ca acea zi să fie curând. Îl trezi din transă medicul legist, Matthew Harris, care venise cu rezultatele autopsiei lui Alden Andamanescu; acesta îi spunea ce aflase și anume: că sub una dintre unghiile victimei se găsise un fir de păr negru, deci bătrânul se luptase pentru viața sa, iar ei ar putea obține câteva informații, vagi, în urma rezultatului ADN.

– Negru zici? Și altceva? detectivul își puse o mână sub bărbie privind gânditor spre medic. Și altceva? Despre arma crimei ai idee unde ar putea fi?

– Daca ți-aș zice că nu a murit străpuns de lama unui cuțit m-ai crede? zise medicul apropiindu-se de Maes, acesta îl privi intrigat, observând o lucire stranie în ochii medicului.

– Da, a fost strangulat. Dacă nu mă înșel, a fost înjunghiat la aproximativ 30 de minute după ce a murit. Știi, asta nu înțeleg, de ce a așteptat atât?

–Da corect, ora morții sale este 9:00 a. m, iar…

– Iar la ora 9:30 a. m. a fost înjunghiat, urmând ca mai apoi la ora 02:00 p.m. Loren Vans să facă apelul și să declare crima descoperită! Robert se plimba prin încăpere cu capul în jos, masându-și bărbia, analizând situația: Ceea ce înseamnă că Alexandru avea dreptate! Avea dreptate, Matt! Sau poate greșesc eu?

– Să fie coincidență, prietene? Trecuseră trei ore totuşi… Se mai întâmplă…

–Nu prea cred! zise Robert continuând să se plimbe prin fața lui Matthew. Cum de Loren este mereu la locul crimei când apare una nouă, dar nu este acum, aici, la investigații? se întoarse și luă foaia de sticlă pe care se afla firul de păr. Medicul îl privea curios pe detectiv, scărpinându-și capul nervos, apoi întrebându-l:

–Doar nu îl suspectezi pe Loren Vans, nu?

– De ce ar ieși el din cercul suspecților?

– Ar putea avea un alibi destul de bun! medicul își așeză o mână pe umărul detectivului în semn de consolare : Deși ai dreptate, lucrurile astea se leagă puțin de el, dar nu însemnă că el este ucigașul nostru. Nu trebuie să tragi concluzii pripite!

– Și dispare din senin! Chiar nu vezi? E criminalul perfect! Gândește-te puțin! făcu o pauză de câteva secunde: Dacă ne-am raporta la ce spune psihanaliza, anume că un criminal va reveni mereu la locul crimei pentru a se asigura că nu el este suspectul… atunci, Vans e tiparul perfect de criminal în serie! rămase puțin pe gânduri mișcându-și ochii prin încăpere, apoi întinse plăcuța cu proba de sub unghia victimei: Te rog, ia asta și încearcă să afli al cui este ADN-ul, cui i se potrivește și toate cele. Te descurci, tu!

–Auzi, Robert, tot veni vorba de Vans, ăsta… nu ți se pare cunoscut?

–Ce vrei să spui?

– Seamănă prea bine cu unu… nu știu cum să-ți explic… acum vreo cinci, șase or șapte ani tot apărea nu știu ce naiba de doctor pe la știri… nu crezi că….?

–Să fie?

–Eu știu? Parcă seamănă… spuse, gânditor, medicul în timp ce lua plăcuța din mâna detectivului, privindu-l cum se agită prin cameră.

–Trebuie să mă mai documentez în legătură cu…. cu partenerul meu… dacă ai dreptate atunci poate… Ia stai un pic! Tu te referi la ăla care umbla cu dispărutu`?

–Termină! Doar nu crezi și tu că e Blackwood?

–Așa, parcă așa îl chema… Cred… dacă nu-mi joacă mintea feste…! medicul oftă, bătându-l prietenește pe umăr pe Robert, apoi zise: Ascultă, vedem noi, află ce dorești, dar nu uita: trebuie să te și odihnești, Rob! luă un microscop de pe raft și îl fixă, timp în care detectivul îl analiza. Du-te! Dacă voi afla ceva te voi contacta!

Robert Maes părăsi încăperea fără a mai spune ceva, părea dezorientat, iar în minte îi venea doar ceea ce spusese Alex „Vans e criminalul!”, făcându-l să se întrebe de ce era fratele său atât de pornit împotriva bărbatului. Să fi fost oare el așa de naiv încât să nu-și fi dat seama? Mearsă cu pași mărunți și grăbiți până la stația de microbuz. În treacăt îl zări pe Loren Vans care sta rezemat de mașină și fuma; bărbatul la rândul său îl privea pe detectiv, până când bărbatul rupse tăcerea:

–Marele detectiv Maes, merge cu microbuzul?

Detectivul auzi vorbele care-l luau în derâdere, dar nu îi răspunse, era ora 10:00 a. m, iar el dorea să ajungă acasă cât mai rapid, trebuia să vorbească cu Alexandru, poate el avea să știe mai bine de ce îl suspectase pe el și nu pe altul.

– Vrei să te duc? Loren înainta cu pași mari spre detectiv. Așa poate mai întărim relația noastră. Știi, tu, ca parteneri? Robert nu răspunse. Loren Vans continua să se aproprie: Nu îți place compania mea, detective?

– Vrei să spui: lipsa? O, ba da îmi place! Acum, nu îmi sta în cale, Vans!

Bărbatul nu îi răspunse, iar Robert plecă grăbit spre autobuzul care tocmai ajunsese în stație. Se urcă și se făcu nevăzut. Urcă până la ultimul etaj, descuie ușa și intră în dormitor, unde își observă laptopul pornit și mai multe foi împrăștiate pe birou.

–Alexandru! nu primi nici un răspuns, se aproprie de birou și observă chipul lui Loren Vans într-o fotografie de pe micul ecran, sub care scria Allan Blackwood doctor în cibernetică alături de Millo Turner la congresul internațional de științe. Textul îl lovi ca o suliță în coaste, așadar era Allan.

–O, Doamne!

Detectivul realiză mai apoi că era un bilet lipit de marginea biroului în care fratele său îl informa că îl cercetase pe Loren Vans, deoarece considera că acesta se afla în spatele crimelor. În final Alexandru Maes își anunța fratele că se va întoarce peste câteva luni, sfătuindu-l să fie cu băgare de seamă pe lângă acel bărbat.

– Alexandru, ce ai aflat tu? Robert se așeză pe scaunul de la birou și începu să citească ceea ce îi lăsase fratele său: Va să zică lucrezi cu Valikon, mai nou… O, Doamne! Ce urmărești? Nu-mi spune că…! Robert citi mai departe până când simți că pământul se mișca sub el, iar o stare de slăbiciune îl cuprindea încet.