Parte dintr-un întreg imperfect

Toată viața ei a încercat să găsească acea rețetă ideală a fericirii, prin care să învețe cum să trăiască cu adevărat. A încercat să strângă în jurul inimii ei toată dragostea pe care o putea cuprinde. Încerca să adune firimiturile lăsate de fiecare, pentru a-și umple acel gol imens, pe care nu mai știa cum să îl vindece, deoarece se surpa cu fiecare experiență tragică pentru sufletul ei. 

Voia nespus să câștige admirația celorlalți, încât se pierduse. Se zbătea cu disperare în acea mare învolburată, numită “lume”, încât aproape se îneca. Ironic, nu știa să înoate, dar trebuia să învețe, fiindcă parcă doar ea nu știa această deprindere. Și îi era atât de frică de apă. 

Uneori se ruga să dispară, să se îmbolnăvească de vreo boală incurabilă, astfel sperând să i se acorde importanța de care avea atât de mare nevoie. Era un lucru atât de blasfemic, dar simțea că existența ei era inutilă pe acest pământ. Nu suporta gândul că nimic din ceea ce făcea parcă nu se potrivea cu standardele societății. Voia să iasă din tipare, dar să își păstreze și integritatea. Voia să devină un icon pentru ceilalți, dar fără să se autodistrugă. Se mustra în fiecare seară pentru ce era, dar și pentru ce nu era. Nu era nici supermodel, nu era nici vreun geniu și cu siguranță nu părea să fie o persoană atât de agreabilă. Era o persoană “normală”. Ah! Cât ura cuvântul ăla! I se părea că nici nu ar trebui să existe un astfel de cuvânt pentru a descrie o persoană. Dar aparent, pe ea parcă o descria perfect! Admira viața perfectă a celorlalți, se compara tot timpul cu ei și nu înțelegea. De ce nu putea să fie și ea…altfel? Totul e o luptă aprigă între ce-ți dorești să fii și ce ești de fapt. 

Era supărător de greu să țină pasul cu tot ce se întâmpla în jurul ei. Tot încerca să se îmbrace “la modă”, să se comporte așa cum cerea societatea, să gândească ca ceilalți, dar cu fiecare încercare, parcă o mică parte din identitatea ei se spulbera. Încercările nereușite de a se integra în orice grup, refuzurile și distanțările așa-zișilor prieteni, ajungeau să îi contureze în minte numeroase întrebări cu privire la comportamentul și atitudinea ei față de ceilalți. Ideea atașamentului devenise clar o problemă palpabilă și simțea că nu va putea să aibă niciodată vreo relație de durată, indiferent de natura relației. Se scufunda încet într-un vid al singurătății și nesiguranței. Era istovitor să se mențină pe linia de plutire la limita decenței. Cu o indiferență dureroasă, a fost nevoită să accepte realitatea crudă. Era ceea ce era, iar schimbarea mai avea de așteptat.