Crima din California – Partea a XXIV-a
— L-ai bătut pe Milan până când a căzut jos și acum rânjești la mine. Vei ramâne peste noapte în arest.
Fratele Caliei îl bătuse pe iubitul acesteia, pentru că nu se aștepta ca sora sa să fie cu cineva și să afle acest lucru tocmai când venise acasă.
— A meritat-o, doamnă comisar, zise rânjind. Nu este de nivelul surorii mele.
— Nici tu nu ești de nivelul lui Milan, îi răspunse Jeannette tot rânjind.
— Atunci dumneavoastră de ce vă coborâți la nivelul lui?
Cuvintele zise de fratele Caliei o făcuseră pe Jeannette să tacă și să îl privească din cap până în picioare. Tyler era înalt și purta o bluză neagră cu niște blugi. Chipul lui i se păru cunoscut de undeva doamnei comisar, iar după câteva secunde își aduse aminte.
— Nu știu cum Mina s-a putut coborî la nivelul tău și al surorii tale, dar voi afla ce i-ați făcut, spuse doamna comisar zâmbind.
Ceea ce îi spuse Jeannette lui Tyler îl făcuse să tacă și să analizeze atent ceea ce auzise în camera de interogatoriu.
— Nici eu și nici sora mea nu suntem vinovați de nimic.
— Atunci cum se explică faptul că acum ceva timp am găsit pe stick-ul ei o poză cu tine, cu sora ta și cu ea stând pe o canapea din clubul în care ai fost arestat mai devreme?
Se crease un moment de tăcere între cei doi.
— Nu știu despre ce vorbiți și aș vrea să îmi sun avocatul.
— Sună pe cine vrei, dar dacă te-ai întors în California nu o să mai pleci curând.
Jeannette ieșise din camera de interogatoriu cu zâmbetul pe buze și îl văzuse pe Milan vorbind cu un polițist. Doamna comisar se duse la ei ca să vadă care este situația.
— Doamnă comisar, i-am luat declarația și puteți să îl interogați.
Jeannette înțelese perfect cuvintele și rugase un alt polițist să îl aducă în camera de interogatoriu pe Milan.
După câteva minute, Milan și Jeannette erau față în față.
— Fratele Caliei unde a plecat?
— S-a dus să își sune avocatul, dar va rămâne în arest.
— Nenorocitul! zise Milan furios.
— Nu trebuia să te îndrăgostești de sora lui! îi replicase Jeannette nervoasă.
— Nu sunt îndrăgostit de ea.
— Și atunci de ce vorbești cu Calia?
— Pentru tine.
Jeannette se așezase pe scaun și îl privi în ochi.
— Vreau să te ajut să rezolvi cazul și m-am infiltrat în viața ei. Nu simt nimic pentru ea.
Doamna comisar credea că este mințită, dar simțea că privirea lui Milan spune adevărul.