Șah tango

Într-o încăpere de metal acoperită, intră doi dușmani de moarte. Dau mâna respectuos, insensibil, iar apoi iau loc la mica masă a sorții ce avea să îi despartă, în bună știință și dorință.

Masa, simetric aranjată, umple ochiul de pătrate în alb-negru tandem, un câmp de luptă miniatural, ce s-ar fi simțit în minte, suflet, ori un cuget întreg de spirit pulsând. Piesele stăteau așezate. Milimetric într-o perfecțiune rece, cal privește cal, pion privește pion, iar rege protejat disperă într-o imobilitate ironică. Piese stau pe tablă, așa cum o oaste-ntreagă aștepta odată începutul de război, într-un funebru omagiu și rugăciunea dinaintea fragilității unei vieți și sorți umane. Tot ce urmează este destinul. Fiecare mișcare stă sincer simțită, ori clipă de clipă sufletul stă gol în fața vastei lumi brăzdate de măști caraghioase și o falsitate tacit consfințită în societate.

Se priveau direct în ochi, ziua și noaptea, așa cum silueta feminină cu buclele-i curgând ca razele de soare aștepta, ascuțit și arzând într-o pasiune ascunsă a vivacității personale, un gest din partea bărbatului impunător, înfricoșător chiar, care dorea să își păstreze cât mai mult din aroganță și misterul selenar. Femeia așteaptă. Nu se grăbea nicăieri, deși știa cât de important era fiecare suflu pe care îl mai avea rămas. Orice secundă curgea ca o nouă împușcătură prin ruleta rusească. Și a primit într-un final, după scrutări dominante, o aprobare din partea dușmanului său cum că poate începe jocul. La dorința bărbatului, femeia declanșează un lanț inevitabil în șirul războiului plastifiat dintre mințile lor pe cât de furtunoase, pe atât de sigure. Un pion din partea dreaptă, înaintând două căsuțe…

Regatul întunecat pornește în bătălie de asemenea, astfel încât sărutul morții se apropie de buzele arse ale unei mari puteri incerte. Cai galopând, nebunii delirând, tic, tac, tic, tac, ambiția împărțită între cei doi regi dansează din ce în ce mai repede, inspir după expir și tot mai intrigant și mai curios ritualul jertfirii pieselor ostașe îi ademenește spre un cuget mai profund.

O prejudecată eronat formată tulbură viziunea reală. În timp ce pioni se decimau, bun strateg cum își poartă renumele, bărbatul își mătura petale de amoruri arse de pe tabla blestemată, aprinzând încet un tulbure sufletesc în ochii umezi ai rivalei sale. Dar aceasta, într-o perspicacitate sălbatică, nu renunță în a-și detrona rivalul, așa cum ultimii rămași pioni îndârjiți se târăsc cu speranță către frontul inamic, în datoria unui sacrificiu personal pentru regină. Cu o tură neatentul rege intră în șah, iar vrajba se întețește. Cei doi ard. Mocnind. Mutare după mutare, sacrificiu după sacrificiu în sânge rece, iar cei doi și-au uitat identitățile, contopindu-se cu conducătorii unor regate demult date uitării. Și o mică palpitație.

„Pauză!” Strigă cei doi în unison, iar șocați de fapta lor, îndrăznesc să-și întâlnească privirile. Camera era goală. Totuși, metalul rece le-ar fi potolit mințile aprinse, pulsând în defensive inutile și ofensive înțepătoare. Un expir subtil destinde atmosfera. Inspir. Expir. Inspir. Expir. Nu. Încă purtau o fațadă sacadată. Bărbatul o analiză mai în detaliu. Femeia părea deschisă ușor precum o carte, știind că doar cei ce merită aveau să îi citească paginile. Câteva erau, într-adevăr, rupte, câteva îndoite, dar purtau lumi în culori orbitoare și amoruri netrăite verosimil. Iar bărbatul… și bărbatul, văzându-i freamătele, îi răspunde tot prin sufletul propriu. Camera întreagă parcă se mai luminase. Lacrimi vărsau amandoi, iar albul tablei de șah se înroșea treptat din împroșcături neașteptate. Acum privirile ce le schimbau rugineau în durere. Dar ochii trebuiau să se întoarcă la masacrul de adineauri. Ce rost mai avea…? Să te lupți cu alții… să ignori lupta care se dă, de fapt, în tine… să săgeți mai tare o inimă care deja bate deformat, vărsând înafară hemoglobină înnegrită de situații ce i-au violat integritatea și buna funcționare? Dar nu te înduri de sufletul acela, și nu din milă… ci din ceva mai mult… parcă arterele lor erau acum legate între ele. Dar, cu mici ezitări și atenția distributivă, jocul continuă. În schimbul crimelor agresive, răsar mici tachinări de reverie, pufniri surprinse ocazionale de indignare și jocul de șah devine, cu adevărat, un joc. Unul care s-a simțit frumos. Dar mutările continuă. Tânăra prezență feminină alege să se îndrepte către rege, înconjurându-l. Bărbatul încearcă din răsputeri să scape de ea, dar nu se mai poate, căci întreaga ei ființă îl vrăjea, neintenționat, dar cu nerușinare. Neașteptat, jocul se termină.

Șah pat. Imposibil! În camera de metal, tăcere grea se lasă. Cei doi privesc tabla de joc cu o bulversată trezire la viață. Pe furiș, ridică privirea mai sus. Se privesc în ochi, în suflet, în esență. Parcă se cunosc de o viață. Iar camera, frenetic, începe să se umple de apă, prin mici scurgeri ce explodează în tragedia jocului lor. Un arogant și o tocilară înverșunată, amândoi fiind forțați să se lepede de orgolii. Tăcerea să nu mai fie tăcere, susurul nebunesc să pălească în fața adevărului, picioarele li se udă iar ambii tresar la fiorul unei simțiri unice și inexplicabile. Îi durea o plăcere nebunească… aerul, din ce în ce mai tare, se rărea. Cei doi au înțeles că toate ieșirile zăceau blocate. Acolo aveau să rămână.

Iar bărbatul, nebunul… îi șopti reginei inimii sale, într-o onestitate brutală, singurul său sentiment rămas: „te iubesc, admir și respect”, la care femeia îi întoarse gândul. Nivelul apei creștea vertiginos. Cu fiecare gură de aer în minus, cei doi se apropiau mai tare, mai tare, până și-au oferit reciproc sărutul morții sub semn iluzoriu. Iar apa, invadându-le plămânii și orice alt colț întunecat al firii umane, îi spălă de sângele păcatelor trecute. Nu rămân decât doi îndrăgostiți fără suflare, plutind inconștienți prin fluxul propriilor trăiri, legați pe vecie de un paradis al spiritului ce iubește inteligent.