Urme de umbre și foc

Ea căuta prin acele locuri ceva ce de mult dispăruse. Căuta să afle adevărul despre trecutul său, în timp ce toți îi spuneau să dea drumul la umbră și să se gândească la viitor. Dar ea simțea că acele umbre o țin în viată. Acele umbre care o bântuiau în fiecare noapte, în fiecare vis. Umbre ale unor persoane pe care ea nu le cunoscuse niciodată, sau cel puțin nu destul de bine, dar pe care tânjea să le reîntâlnească; să poată afla cine au fost, de ce au abandonat-o, de ce au ales să se sacrifice în loc să fugă împreună cu ea.

Nu a înțeles asta niciodată. Și era explicația inexistentă pe care și-o dădea în fiecare seară, care aprindea scântei în mintea sa, care o împânzea în timp. Și pe cât de mult își dorea să scape de acele gânduri, obsesii care o țineau în loc, pe atât de mult se încăpățânau acestea sa rămână cu ea. 

Dar se întâmplase cândva să capete claritate în minte, când cineva i-a spus să le dea foc. Să dea foc la umbre, la pergamentele pe care era scrisă istoria lor, la tot. Chiar și la amintirile pe care le avea despre acestea. Să uite și să își creeze o nouă identitate.