01.09.2023 — 19.09.2023

Temă:

Compuneți o poezie de maxim 4 strofe (maxim 6 versuri/strofă), pe 2 voci. 🗣🗣

Vocile eului liric pot varia ( de exemplu, doi îndrăgostiți, luna-soarele, părinte-copil, divinitate-umanitate, feminin-masculin, etc). Veniți cu ceva cât mai creativ. A scrie pe 2 voci înseamnă a avea așadar 2 perspective care se reunesc într-un dialog liric. Încercați să cuprindeți în acest dialog esența următoarei sintagme: „mitul eternei întoarceri”. În cuprinsul poeziei, ca figuri de stil, obligatoriu să folosiți:

– un oximoron;

– un epitet multiplu;

– un epitet cu verb la gerunziu;

– o repetiție.

---

1. Valsul durerii

„Te văd cum pleci, cum te întorci,

Cum iar te-ascunzi în noapte.

Oricât aș vrea să te ating,

Tu tot doar pleci departe…

 •

Și-a ta lumină, printre stele,

Continuu, o privesc.

Aș vrea să-ți spun, dar mă împiedic,

De dansul cel ceresc.

 •

Plângând în noapte, peste-oceane,

În doliul cel sortit.

Tu strălucești mult prea departe,

Frumos, vestit, mereu nestins…

 •

Aș vrea-n eclipsă să te văd,

De s-o-ntâmpla vreodată.

Dar tu iar fugi și fugi în viață,

Spre muribundul vals de spadă.”

⚫️Creație proprie:

@ella_arval

————————————

2.

„Lacrimile mele reci și abundente au căzut de prea multe ori peste tine,

Ești singurul lucru pe care genunchii obosiți l-au simțit în unele zile,

Persoane dragi mie și-au găsit, neanunțat și tragic, final sub verdele tău crud,

Dar am continuat să te explorez și să te alerg, chiar și când soarele apunea la sud.

 •

Nu înțelegi tu oare că din mine ești făcut, și că în mine te vei întoarce,

Că i-am văzut pe toți ce au trăit umil, dar și pe cei ce-au vrut să se remarce

Și nu m-am concentrat la pașii grei ce urme peste mine au lăsat,

Ci mi-am păstrat privirea la ce se află deasupra, la cerul luminat?

 •

În mine și-au găsit sprijin copacii falnici pe lângă care, astăzi, treci grăbit.

Cei care, când vocea-ți tremurândă nu găsea cuvinte, de vânt te-au ferit

În locurile mele cele mai ascunse și întunecate pietre prețioase s-au găsit

Și am rămas puternic chiar dacă, din nou și din nou, furtunile m-au acoperit.

 •

O să las, de acum, ploaia rece să-mi crească rădăcinile, să mă maturizeze,

O să caut să fiu pentru cei lipsiți de speranță o boltă care să-i protejeze

O să las ca cicatricile adânci să scoată ce e mai bun din mine, să mă învețe

Voi rămâne puternic chiar și când privirea mă va trage spre tine, pământule!”

⚫️Creație proprie:

@robert.boeru

————————————

3. Mitul eternei întoarceri

„一 Drag suflet, drag amor…

Simt încet, încet cum mor.

Mă ofilesc de al tău dor,

Deși îmi ești de sânge izvor.

 •

一 Mic naiv, tot ca la carte,

Nu ți-am spus să stai departe?

Șterge-ți dulcile, mătăsoasele vise deșarte,

Nu-ți lăsa inima doar cioburi sparte!

 •

一 Te-aș uita, dar îmi e frică

De cine-aș rămâne, eu sunt mică.

Te-aș uita, dar îmi e teamă,

Te iubesc, bagă de seamă!

 •

一 Pentru iubire, și ateii sunt credincioși,

Și zmeii tunând sunt mai sfioși,

Dar eu nu-s nimic de soi uman,

Iartă-mă, te iubesc ca pe-un dușman!”

⚫️Creație proprie:

@nicolga.99

@nykonii

————————————

4. Lumea arzând

„Cu aripi îmbrățișăm dulceața durerii deasupra tuturor

Flăcări calde și reci prin venele noastre,

Spune-mi tu, fără noi ce-am face?

 •

Despărțiți suntem văduvi în haine albe,

Coronițe cu crini pe cap,

În iarnă mergând desculți

Călăuziți de căldura sufletelor noastre printre suflete ispititoare

Și mereu vin și mereu vii

Mereu tu, întotdeauna noi, cei doi.”

⚫️Creație proprie:

@bianca._bie

————————————

5. Petale pe retină

,,Lacrimile calde se desprind,

Cad ușor în flacăra de gheață

Ce mi-a cuprins sufletul într-un apus,

Pe retină îmi cad petale pline

De dor, de jale, de ce am putea fi amândoi.

 •

Te privesc cu inima

Îmbrățișată de iubire,

Îmbibată cu amintiri

Din mierea dulce, fină și suavă,

A minții mele încurcate.

 •

Marea trecând cu sete,

Am învățat să-ți trimit sărutări

În pași vioi de dans,

Ce vor fi amprenta mea de vise

Din petale, petale de stele…”

⚫️Creație proprie:

@ioana_gst

————————————

6. Illo Tempore

„În acel timp peste Uruk dansau petale – efemer în toate,

mors nobiscum, mors in nobis est și din iarnă în iarnă

într-un ciob de amforă înfloresc portocalii

și pe acel râu, mai jos, în acel luminiș au uitat să mai vină turme la adăpat!

Enkidu e în urme, soare negru apus – să ne mai întoarcem o dată

în vremea-n care încleștați de furie ura a devenit iubire!

 •

O, tu, cel ce povestești, adu aminte de un tragic sfârșit!

Vorbește lumii de zeii ce s-au trezit din marmură

și au fost oameni mânați de gelozii ș-au arătat

că în zadar ne-om crește împărății, căci tot mereu s-or prăpădi!  

Plăpânda inimă o vrea să găsească nemurirea – greu e sufletul celui ce rămâne,

dar pe urmă singur singurel când moartea ori vrajba or interveni viclene!

 •

Și căutarea zadarnică, iluzia deșartă n-or învenina mai rău

sufletul sărmanului, bietului, om? Știind că moare clipa viitoare

n-o fi el, poate, petala cea dansatoare pe aerul-năbușitor?

Dans, dans, dans, spre origini și fum, în toamna viscerală

setea de nemurire, iubirea din altă lumea – o, iubita mea de departe –  

prăbușesc ființa cu lancea fricii! Ce e azi? Ce e mâine? Moneda-i la răscruce!

 •

O, profeții, povestitorului, câți s-or mai perinda?  

De câte ori un  Uta-napiștim să construiască corăbii

și de câte ori un taur neînvins să mai treacă prin focurile pierderii?

Illo tempore, povestitorule cu ochii triști și visători, lucrurile erau-n echilibru

Se năștea speranța și atunci omul avea tot ș-acum are nimic!”

⚫️Creație proprie:

@cristina.negreanu

————————————

7. Eclipsă de iertare

“Lacrimi îmi curg încă pe obraji, pe nas și pe bărbie, să-mi ardă fața muribundă de atâta gelozie,

N-am crezut că pot să simt, să cred, să duc nefericirea ta pe umerii mei atât de cocoșați

Lumina din întunericul ochilor tăi îți anunța plecarea, dar am simțit că nu-i destin,

Știam că-i grea, apăsătoare, amară și atât de neagră despărțirea, ce anunța declinul meu

M-am ascuns să nu mă vezi cum plâng de atâta amăgire, sper că totuși ești bine.

 •

N-ai să înțelegi vreodată, cât doare și la mine,

N-ai să înțelegi vreodată, că nu-mi mai vine să ies în lume, să râd sau să zâmbesc

N-ai să înțelegi vreodată, că ochii mei albaștri n-au mai privit suflete și n-au mai căutat din clipa-n care te-am pierdut,

N-ai să înțelegi vreodată, că-mi cedează genunchii și totuși nu mă las

C-am să mă târăsc întreg deșertul doar să mă întorc la tine.

 •

Ți-am pregătit patul din camera de sus, cu geam mare ca să mă poți privi în somn,

Încă sper că te întorci, inima nu mă lasă să-ți uit ochii, buzele și nasul cârn

Am cules din portocale, te așteaptă și ele la intrare, scorțișoară, cardamom,

Miros atât de blând și totuși plin de zbucium, copilăria mea târzie

Încă te aștept, deși se înserează, n-am încuiat nimic, am o speranța mica ca ai să-mi vii

 •

Simt miros de portocale, semn că sunt aproape,

Lumina pâlpâie timidă, totuși mi-e cam frică că n-ai să mă primești

Cad pe jos de neputință, zguduind pe mine carnea,

Imposibilă îmi pare iertarea în noaptea dintre anotimpuri

Am să aștept lumina dimineții să-mi călăuzească calea când îți cer iertarea.”

⚫️Creație proprie:

@ioana_gabriela_zamfir

————————————

8. Lupta

„一 Te rog nu pleca,

Lasă-mi ultimul trandafir,

Udându-l cu lacrimi amare de ceară fierbinte,

Mai lasă-mi-l puțin.

 •

一 Să plec, să rămân, îți jur că nu știu ce să fac

Când lumea toată e împotriva mea!

Și e rea și e meschină

Și florile încă suspină.

 •

Și urlând în tăcere, se termină a lor iubire

Îi apasă pe amândoi,

Dar niciunul nu privește înapoi…”

⚫️Creație proprie:

@mariaa_victoriaa6

————————————

9. La nevedere

„te-am așteptat, dar tu n-ai mai venit,

s-au uscat și frunzele de dorul tău.

te-ai ascuns în luminoasa umbră,

poate într-o zi o să-ți pară rău.

 •

te-am așteptat, dar tu n-ai mai venit,

eu te priveam cu ochii adânci și triști.

la geam stăteam adesea suspinând,

tu ai plecat, ce repede ai renunțat!

 •

te-am văzut, dar nu m-am apropiat,

nu mai eram demn de sărutul tău.

azi te mai port doar în amintiri,

căci e un mare gol în pieptul meu.

 •

te-am văzut, dar nu m-am apropiat,

ai oftat, ai oftat, mi-era atât de greu!

acum e prea târziu, deja am întârziat,

n-a fost și nu va mai fi timpul meu.”

⚫️Creație proprie:

@_georgii28

@poezii._.citatee

————————————

10. Eterna reîntoarcere

„Am fost de atâtea ori în capul tău,

Un fel de prezență absentă care-ți fura toate gândurile

Și le împacheta în buzunarul mic și întunecat al fostei tale haine,

Acolo unde-mi așezai mâna în plină ninsoare acum câțiva ani,

Crezând că ne vor mai prinde în viață și alte ierni

Și, din fericire pentru tine, continui să fiu fix acolo unde m-ai lăsat.

 •

Ești o amintire lipsită de resentimente

În care veșnic aș fi rămas alături de prezența ta tremurândă,

Iar dacă aș putea, te-aș ține blocată acolo, în capul meu,

Doar-doar ca să nu te pierd iar, așa cum am și făcut-o,

Dar timpul nu-i trecut, noi nu mai suntem în plus.

 •

Am auzit atâtea povești despre atâtea cupluri,

Iar inima mea nu încetează să mai bată pentru tine.

Este de parcă nu ai fi plecat niciodată de aici, din mine,

Și vocea ta permanent continua să-mi bântuie existența.

 •

N-ai învățat nici acum că noi suntem unul:

Gândul tău e al meu, glasul tău îmi aparține,

Pielea mea-i a ta, privirea mea te cuprinde,

Coexistăm pretutindeni, cu mici alienări:

Oricât ne-am îndepărta, mereu ne vom revedea.”

⚫️Creație proprie:

@ninalinaivan

————————————

11. testament

„一 îmi ești străin, totuși te știu…

pari azi mult prea puțin viu.

spune-mi dacă mă recunoști!

ochii tăi-s de lumină storși;

ochii tăi frumoși și triști,

exist pentru că tu exiști.

 •

一 eu ție n-am ce să-ți spun.

care-ar fi rostul, oricum?

tu le știi, de acum, pe toate deja,

și chiar după moartea mea,

de ce-am tăcut, de vei voi să știi,

să-ncerci a mă pune-n poezii.

 •

一 eu? dar eu nu știu nimic!

foi, file, pot doar să stric…

înjurând tare, printre dinți,

scrisul mă scoate din minți!

nu știu nici de unde te cunosc,

va ieși un poem prea prost.

 •

一 orice gândești, îți amintești;

cunoști deja tot ce-o să iubești.

este fantastic, de necrezut

câte am știut de la-nceput!

viața e o continuă aducere-aminte

a tot ce-am fost ‘nainte de cuvinte.”

⚫️creație proprie:

@alice.s.didu

————————————

12. Eu – o dualitate mitologică

„— Trec anii tinereții, trec

Și doruri negre, reci, hapsâne

Ar îngenunchea-n regret

Cu elogii să-ți cunune

Trupul cel schimonosit

Și-mbrăcat în goliciune.

 •

— Vin cântecele cele dulci

Cu arome fumegânde

Prind pe umerii rotunzi

Doar poveștile plăpânde

Ale oamenilor mari

Ce au suflete flămânde.

 •

— Prizonierii libertății

Trag cu sulițe în tine,

Căci doar mitul societății

Ar putea să te încline

Până când întoarcerea

Te-ar minți cum se cuvine.

 •

— Despre ce-mi vorbești, oglindă?

Fie-ți bătrânețea dulce,

Tinerețea suferindă,

Las-o-n mine să se culce

Nebunia ta eternă

N-ar putea să o educe.”

⚫️Creație proprie:

@vraja_trandafirului

————————————

13. Strada Dorului

„— Dorul dulce se prelinge pe străzi

Mânjite cu ciocolată neagră și amăruie,

Iar tu mâncând durerea

Te vei îngrășa ca soarele

Care mângâie asfaltul

Într-o zi când nimeni nu iese pe stradă.

 •

— Dacă amorul nostru putrezit

Ar crește în fața casei tale,

L-aș stropi cu o lacrimă din fluviul ochilor tăi

Și tu i-ai închide ușor, ușor.”

⚫️Creație proprie:

@mariana.faur

————————————

14. Ciocnindu-ne amarul dulce

,,— Am fost proscris în a mea lume

Doar fiindcă-am iubit prea mult,

Și doru-mi era de față,

Șoptindu-mi vise de demult.

 •

— Nu am știut ce e durerea,

Trăind sclipiri neîntrerupte și orbitoare,

Dar mi-am pasat în vid plăcerea –

Și oh, mă doare, iar mă doare.

 •

— Am fost un mort viu în a ta lume,

Și nimeni nu m-a înțeles,

Iar glasu-mi era de sticlă

Și tu l-ai spart cu interes.

 •

— Și-am auzit vântul șoptind,

Și păsărele ciripind,

Dar am trecut pe lângă ele,

Cu lacrimi pline de durere.”

⚫️Creație proprie:

@_denisa19.

@writer.from.the.stars

————————————

15. Scena vieții

„Într-un cuier atârna pălăria ta de fetru

De pe vremea când jucai rolul ce te-a consacrat.

„Răpitorul de inimi” îți ziceai când jucai în piesa scrisă de tine „O moarte vie”,

Un personaj al cărui nume mi-a rămas întipărit o bună parte din vreme în minte,

Însă am înțeles după mai mult timp ce avea să însemne numele tău pentru mine.

 •

Draga mea, cu mâinile tale reci și nesigure, ai modelat țărâna trupului meu,

Deși la început te consideram o copie fidelă în varianta modernă a Katherinei

Am reușit să te cuceresc și să te iubesc.

Tu, virtutea mea, cea pe care o veneram nopțile de-a rândul

Te-ai transformat într-un demon, o fiară sălbatică ce m-a adus în pragul disperării,

Căci tu, ai reușit să mă posedezi cu o rece sărutare.

 •

Nu uita, dragul meu, că nici spiritul tău nu a fost atât de pur precum a fost al meu.

Ochii negri îmblânzind ranchiuna, au topit un iceberg în locul în care trebuia să fie inima.

Și da! Așa este! Am devenit un demon din cauza nesiguranței, căci tu ești doar un simplu actor,

Un actor… care își schimbă măștile în fiecare zi, ajungând să nu se mai recunoască.

Te-ai pierdut pe tine în scena vieții, așa că joacă-ți până la capăt rolurile,

Căci diseară, se va lasă pe veci cortina între noi.

 •

Izolat în sanatoriu, mi-am luat haina mea de scenă că să ajung la ultimul spectacol

Publicul mă va aplauda, dar tu nu o să mai fii prezentă să-ți întâlnesc privirea.

Pierduți în atemporala lume ce ne înconjoară;

Să-ți amintesc un singur lucru ce încă contează:

Toți suntem actori în teatrul lui Dumnezeu

Marionete, trase de sfori și îndoctrinate până în măduva oasele

Și în ale căror urechi răsună: Temeți-vă, temeți-vă, temeți-vă!”

⚫️Creație proprie:

@iusedtopaint

————————————

16. Primăvara-Toamna

„Te aștept de un veac,

Îngândurat, posac, zdruncinat

Îmi este sufletul spânzurat,

De al tău parfum paradiziac.

 •

Plâng sughițând de dor,

În răpciugosul meu coridor,

Viața mi se scurge toată,

În așteptarea ta, dulcea mea toamnă.

 •

Stele străvezii, le adun pe toate,

În mii de coliere pendulate,

Stele străvezii, doar tu le vezi,

Prin tabloul înmiresmat cu flori.

 •

Muribundă viață, te-aș lega fedeleș,

Să nu mă păcălești în veci,

Căci numai zile am pe acest pământ,

Să te visez alături de Cassiopeia.”

⚫️creație proprie:

@mariustan07

@cuvinte.de.prisos

————————————

17. Paradox

„— Ți-aș fi iertat și mândria, și furia, și abisul,

Dar nu-ți pot ierta tăcerea, detașarea, paradoxul.

Aș fi trecut cu vederea nebunia din privire,

Însă lașitatea aspră pune-un zid de despărțire!

 •

Aș fi încercat s-acopăr o privire-ntâmplătoare,

O atingere fugară, o vorbă clocotitoare.

Dar absența tremurândă m-a frânt cu desăvârșire.

Fuga ta împleticită, pete peste conștiință.

 •

— Lună ce în zori răsare, soare-n noapte strălucind,

Levitezi atât de singur, peste lacul tremurând.

Tu nu îți vezi izolarea, suflul rece, împietrit?

Drumul nostru nu-i același, când tu fugi către mormânt.

 •

Între noi se tot ridică ziduri, ziduri – mii și sute,

Căci tu nu-nțelegi căldura și privirile mărunte.

Tu te-nvolburi cu sminteală, eu rămân cu mult în urmă.

Cum vrei să ne fim alături, când sunt Soare și tu Lună?”

⚫️Creație proprie:

@ap_bibliofille

@alina.pusca

————————————

18.

„Pe-o aripă de fluture, când drumul eu ți-am dat

În ale cerului valuri pline și albastre chipul ți-am uitat.

Pe-o aripă de fluture, când în prima noapte m-ai părăsit

În a râului valtoare amară am afișat un zâmbet schimonosit.

 •

Ce-mi tot șoptești, tu, iubitul meu fără de glas,

Căci mergând pe firul ierbii umbra blocată mi-a rămas,

Ce-mi tot cânți, tu, iubitul meu fără de vioară,

Căci m-ai lăsat să zbor sugrumându-mi aripile c-o sfoară.

 •

Nu fii tu naivă, căci răspunsul în Soare vei citi

Și Luna-ți v-a spune când cerul la apus se va răsuci.

Pe-o boltă largă, pictată-n fel și chip să-ți alin gândurile voi vrea,

Ca din largul orizontului, blocată-n întuneric să-ți urmăresc renașterea.

 •

Cum în straie de foc nu te îmbraci și lumina nu-ți curge prin păr,

Cu două versuri aruncate, iubitule mă faci să sufăr!

Ca o tradiție bătrânească, iubirea în pământ ți-am prăvălit,

Iar cerul să nu poți vedea cu noapte l-am acoperit.”

⚫️creație proprie:

@maeria_3

@flowers_of_poetry

————————————

19. handicap

„bună ce faci cum mai ești

ai căzut te doare cicatricea

cicatricile nu dispar niciodată

dar rămân organe fragile

 •

în casa mea este întuneric  

pereții groși se umflă cu apă

și chiar dacă întunericul mi-a fost lumină

este beznă în casa mea

 •

ți-e dor ți-am lipsit mă regreți

în pădure frunzele cad

și dacă nu mai curge seva prin ele

se cheamă moarte

 •

mi-e dor și te regret

am călcat strâmb și oasele s-au sudat cu un handicap

întotdeauna voi călca strâmb

& frunzele moarte rămân moarte”

⚫️Creație proprie:

@alteregopoesis

————————————

20. Moartea ce mă-nvie

„Azi am inima de două ori mai goală.

De orice vis, sufletul mi-am stins.

Mi-am golit pixul de ultima picătură de cerneală.

Versul meu a rămas neterminat.

Am înghițit în mine ultima dorință- ce m-a cuprins.

Am tăcut când sufletul în inexistență mi-ai îmbrăcat.

 •

Și te întreb: Astăzi viața îți este fericită?

— Te regăsești pe tine, pierdut fiind în două brațe?

— Azi, ți-e inima de viață înfometată și în dor pierdută?

— Ți-ai scos de pe ochi eșarfa, mâinile ți le-ai dezlegat de ațe?

 •

— Off… tu, a mea iubire, mă simt tot mai rătăcit prin viață.

— Palmele mi s-au bătătorit de dor purtat în ele.

— Azi, uscată e a mea floare, în fața ei, inima privește tremurândă.

— Azi, s-ating aș vrea a ta față.

— Dar știu, de reci ce sunt, sângele ți-ar îngheța în vene.

— Și încă te aștept, cu sufletul legat de grindă.

 •

— Off… Tu, tu, trecut-a mea iubire.

— Ceasul tău, văd, astăzi s-a oprit.

— Iubita mea, tu ești moartea ce mă-nvie.

— Am turnat pe al tău suflet apă, până când, ce trist, el a murit.

— Ți-am fost caniculă, te-am secat de valuri și azi mă doare…

— Oricât ai vrea, musafiri nu mai primește inima, când în noapte bate ora cea târzie.”

⚫️Creație proprie:

@abiby.bby