19.09.2023 — 01.10.2023
Temă:
Alegeți o carte care v-a impresionat sau a cărei poveste a avut un puternic impact asupra voastră.
Deschideți cartea la ultima filă și recitiți ultimul paragraf (atașați-ne și nouă o fotografie ca să lecturăm împreună).
Acum imaginați-vă că voi sunteți autorul și vreți să schimbați finalul poveștii.
Redactați un text care să nu depășească 150 de cuvinte și care constituie un final reinventat.
În cadrul creației voastre, încercați să integrați următoarele (nu este obligatoriu): *la finalul zilei*, *dincolo de destin*, *clepsidra spartă a timpului*, *numărătoarea inversă: de la infinit la iubire*, *tragedia unui deznodământ*, *petalele amintirilor*, *niciodată să nu…*
START!
1.Ultimul paragraf din „Mâine, mâine, poate mâine” de Gabrielle Zevin
„La finalul zilei, Sam a privit-o pe Sadie citind o carte pe canapeaua din living. Cine ar fi crezut, după toate prin câte au fost nevoiți să treacă, că timpul din clepsidra lor spartă s-a oprit în sfârșit. Nu mai curge, nu mai doare. Tragedia lui Mark le-a fost, pare-se, benefică.
Petalele amintirilor au căzut și s-au depus în inimile celor doi. S-au pierdut, s-au uitat, s-au regăsit.
Și in sfârșit și-au promis să nu se mai despartă vreodată. Privindu-se acum în ochi, au realizat ultimii că ei au fost prima dragoste eternă a celuilalt.”
⚫️ creație proprie:
@mariaa_victoriaa6
———————————————
2.„Eram fascinat de ceea ce auzeam pentru prima dată. Nu am rezistat tentației. Am smuls jurnalul din mâinile inspectorului și am privit rândurile scrise cu repeziciune. Nu am încercat să fug. Nici să mă mișc măcar. Nici să mă conformez pistolului îndreptat spre mine. Niciun gest. Aceste cuvinte mi-au țintuit mâinile și picioarele în loc. Eram foarte calm, citind cuvintele tremurânde. În sinea mea eram fericit, eliberat de o piatră de mormânt.
Am rămas cu caietul în mână minute în șir, ore, zile, ani. Ca un tablou. Liber, liniștit și cu zâmbetul pe față.”
⚫️Creație proprie:
@alteregopoesis
———————————————
3.„Străinul” de Albert Camus
„Cât de murdari îmi sunt pantofii și cât de aburit, tăișul lamei! N-am chef să-mi ridic privirea, mă interesează mai mult pata de pe șireturi. Îmi vine să m-aplec și s-o curăț cu mâneca, dar paznicii mă imobilizează. Nu știu că n-am să mă zvârcolesc zadarnic pentru o seară-n plus. Niciodată să nu te milogești pentru o viață! Nu e nici mai mult, nici mai puțin decât tocul pantofului înecat în brusturi și-n coaste date cu var împotriva termitelor.
Ceva îmi atârnă de gât, mă uit în jos și ghicesc forma unei cruci. Ce încercare patetică de izbăvire! Totuși, constat că nu mă deranjează. Însemnat așa, poate ceilalți vor înțelege inutilitatea hazardării lor zilnice. Aud un huruit. E momentul. Îmi vine să râd atât de tare că nu mă pot abține și izbucnesc în hohote. Înainte de impact, un strigăt de ură reverberează din primele rânduri…încep să-mi zâmbesc ultima clipă…”
⚫️Creație proprie:
@zahariamaraioana
———————————————
4.„Simțeam că, la finalul zilei, voi fi dezamăgită orice aș face, oricât de mult succes aș avea, oricâți bani aș face, oricât de iubita aș fi… Petalele amintirilor mă apasă, mă lovesc de ele la fiecare pas. Mereu am crezut că tragedia unui deznodământ nu e definitivă, că oricând poate avea loc o numărătoare inversă: de la infinit la iubire. Acum, nu mai am speranță, mă simt secată și nici nu cred că mai există ceva dincolo de destinul de a nu fi niciodată mulțumită de mine însămi și de viața mea pe care uneori simt că nu o pot controla.”
⚫️Creație proprie:
@georgescuadrianaelena999
———————————————
5.„Și pentru Felix rămăsese mereu o enigmă, chiar și în ziua în care, pe peron aflându-se, i se păru că zărește un chip familiar plin de bucle. Văzând-o pe femeia frumoasă ce se afla la brațul unui bărbat exotic îmbrăcat elegant, specific țării natale, Spania, își aminti Felix de discuția purtată cu Pascalopol. Îi era cu neputință să zărească o cât de mică urmă din vechiul comportament al Otiliei. În lipsa atitudinii ei joviale, a agitației cu care el fusese obișnuit, avea impresia că nici nu o privea pe Otilia în acel moment. Ochii fetei s-au fixat pe el, iar Felix își simți corpul înghețat. Stătea nemișcat și privea la Otilia cum își mijea ochii analizându-l din cap până în picioare, pălind ușor. În capul lui Felix roiau mii de întrebări care treceau prea repede pentru a le putea analiza, și uitându-se în ochii Otiliei, își dădu seama că același lucru se petrecea și în capul ei pe când stătea nemișcată cu privirea ațintită asupra lui, o persoană pe care Felix nu a putut-o descifra niciodată.”
⚫️Creație proprie:
@bianca._bie
———————————————
6.„Oricât aș încerca să fiu rațional, este imposibil să neg ciudățenia mistică a acelui loc. La fel ca în timpul vieții sale, toate se țineau departe de mormântul lui Heathcliff. Era la fel de ocolit și de înspăimântător. În timp ce meditam la ghinionul și durerea transformată în cruzime a vieții acestui biet om, o porumbiță maronie a zburat pe lângă mine, așezându-se pe mormântul celui la care mă gândeam. Iat-o! Singura ființă destul de curajoasă ca să se apropie de el. Singura ființă care l-a iubit și care a fost blestemată să-l iubească pe vecie, în orice formă și în orice spirit.”.
⚫️creație proprie:
@alice.s.didu
———————————————
7.„Simte cum ochii tuturor sunt ațintiți asupra ei. Este momentul pe care îl așteptase de atât de mult timp: momentul plecării. Barca este pregătită să o ducă în depărtare, o priveliște pe care o admirase de atâtea ori. În curând, avea să facă parte dintr-o familie. Însă, întorcându-se, încet, către gașca nebună din spatele ei, își dă seama că are o familie. Că a avut mereu o familie, chiar dacă se aflau cu toții pe Insula Orfanilor. Și că, dacă până acum nu a fost în poziția de a alege dacă să își păstreze sau nu familia, acum această decizie stă în mâinile ei, cu care împinge barca în valurile reci. Căci, chiar dacă, fără o mamă și un tată, nu va fi niciodată completă, poate că, piesă cu piesă, inimile lor sparte vor alcătui o pictură perfectă.”
⚫️Creație proprie:
@robert.boeru
———————————————
8.„Tate și Kya plecase împreună din Carolina de Nord. Se mutaseră într-un loc îndepărtat și înverzit , iar amândoi se făcuseră biologi. Au avut doi copii care le-au urmat pasiunea de a descoperi natura până la ultima sa parte. În cele din urmă, nu uitaseră niciunul de felul în care s-au cunoscut în acea baltă și au decis să viziteze locul din când în când. La finalul zilei, își doreau să meargă cu copiii lor acolo unde cântă racii și să repare clepsidra spartă a timpului.”
⚫️Creație proprie:
@mariana.faur
———————————————
9.Camilo José Cela, Familia lui Pascual Duarte.
„Totuși, dincolo de destin, omul trebuie să-și găsească propriul drum, indiferent de natura sa, căci petalele amintirilor ni se vor perinda prin fața ochilor în primăvara eternă a unei alte vieți și ne vom cântări alegerile, rele sau bune. Niciodată să nu acuzi un om pentru hotărârea lui, priviți-l pe Pascual și spuneți fără menajamente că e tragedia unui deznodământ, dar la finalul zilei meditați asupra modului în care a trăit și prăbușirea de care a avut parte pornind de la infinit la iubire și de la victimă la agresor. Ce aș mai putea să adaug pe când clepsidra spartă a timpului a aranjat soarta unui sărman blamat pentru eternitate?”
⚫️Creație proprie:
@cristina.negreanu
———————————————
10.„Foametea care o însoțise pe drum o mâna să meargă mai departe. Zi după zi, dună după dună. Jumătate din ea ar fi rămas acolo, în sălbăticie, departe de problemele lumii. Acea jumătate care tânjea după libertatea de datoria pe care și-o jurase. Dar motivația de a se reuni cu poporul său rămas în urmă era mai puternică. Era singurul lucru rămas care o ghida înapoi către Meeren.
Când ajunse în taberele așezate în afara zidurilor cetății, Dany și-a ascuns privirea sub un văl de in pe care îl rupsese din hainele prăfuite, ca să treacă nerecunoscută printre mulțimile de oameni. Dragonul său rămăsese undeva departe de captivitate, în văzduhurile deșertului, așteptând strigătul ei de luptă.”
⚫️creație proprie:
@jln.gabi
———————————————
11.„Cei patru pereți reci și goi ai celulei-casă mi se par atât de cunoscuți, de parcă ochii mei au visat o viață întreagă la asta, iar gândurile mele au ajuns în acel loc unde pot fi ele cu adevărat, fără să le fie teamă. Aceste ziduri, ce îmi îngrădesc trupul, sunt văruite într-un alb crud, plin de patos nebunesc, criminal, ce mă face să retrăiesc acele clipe în care eram cufundată în zăpada Alpilor Elvețieni. Picăturile roșii, palide și timide de sânge ale lui Odette, pictau atât de suav albul imaculat și nu pot să simt decât milă când ating acești pereți monotoni, lipsiți cu desăvârșire de prezența efervescentă și agasantă a Saskiei.”
⚫️Creație proprie:
@maeria_3
@flowers_of_poetry
———————————————
12.„一 Ce-ți pasă ție, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?”
Iar atunci fata se trezi,
Din vraja cea prea falsă.
Și ea privind din nou spre cer,
Din nou se luminează.
一 Vorbe goale le credeam,
Și nu puteam pricepe.
Însă acum eu realizez,
Că totul trece, trece.
Iar Cătălina deveni,
Din nou ruptă din soare.
Căci ea în nemurire vede,
Cu totul altă soarte.
Fugi spre lacul cel în care,
Al ei soroc se află.
Și-apoi răsare-n cer deodată,
Ca stea în noapte ea se-arată.
Atunci Hyperion doar plânse,
În zâmbet de foc etern.
Căci a lui mare iubire,
Face parte tot din cer.
De-atunci ei tot veghează noaptea,
În infinitul vals al morții.
Iar viața lor ce-a fost odată,
A fost predestinată sorții.”
⚫️Creație proprie:
@ella_arval
———————————————