Dragoste în limba română

Apartamenul nostru mic, în două camere, se află la parterul blocului. E un parter înalt, într-adevăr, dar și copacii din față sunt. Soarele n-a apus încă, dar ferestrele n-au de ales decât să rămână ascunse după crengile masive și puternic înverzite. Este stupid de întuneric pentru ora nouă seara, vara. O singură rază de lumină răzbate prin geam, fix unde ești tu. Nu te învăluie, abia de-ți trasează conturul a jumătate de corp pe podea. Până și conturul ți-e frumos. Îl admir de la distanță și apoi urc ușor spre chipul tău. Mă întreb dacă Soarele pică acolo pentru că te caută pe tine. Sau dacă tu stai acolo ca să te vadă el. Nu sunt gelos, cel puțin nu pe Soare. Și cum aș putea fi, când el ți-a colorat atât de frumos pielea, ți-a pus reflexii în păr și sărutări pipernicite pe pomeți?
Cu mișcări stângace te ridici în șezut. Îți întinzi spatele, îți masezi singură umerii, și-abia apoi mă privești. Pe măsuța de cafea de lângă canapea, o scrumieră e păzită de două cești de cafea goale. În ea arde abandonată o țigară. Îmi dansezi goală prin fumul ce iese încă. Te apropii cu pași mici și atât de înceți că simt cum îmi pierd răbdarea. Muzică tip Lo-fi umple sufrageria, dar eu abia-l aud pentru că-mi bate inima în urechi când mă uit la tine atât de îndeaproape. 
Mi-ai spus de nenumărate ori, în limba noastră comună, că ești a mea. Într-o zi când erai mai emotivă, mi-ai spus-o și în limba ta. Recent, să mă impresionezi, ai învățat traducerea în limba română. Cu toate astea, eu tot mă tem că într-o zi mă voi trezi singur. Ți-am mărturisit când m-a luat melancolia, și uneori îți reamintesc. Nu știu de ce o fac. Tu nu te superi niciodată și asta mă supără pe mine. Mi se pare că sunt fraier, disperat și exagerat deopotrivă.
În seara asta ți-o zic din nou. După ce pronunț, mi se pare că a fost cel mai absurd moment în care să te întreb dacă ești a mea. Îmi râzi în față, mi te așezi pe covor, în fața fotoliului, și-ți urci tălpile pe genunchii mei.
–Don’t be stupid. When you would wake up alone, it’s because I’m already in the kitchen, brewing coffee, îmi răspunzi și râzi cu ochii închiși.
Respir încet și zâmbesc privindu-te cum exiști. Nu faci și nu spui nimic, ai putea fi moartă sau de plastic, și tot ai fi tot ce vreau pe lumea asta. Ultima fărâmă de lumină se duce, țigara zace stinsă și mesajul “Videoclip întrerupt. Continui vizualizarea?” a blocat muzica. Suntem doar noi, ca-ntotdeauna.
–Băi, zic.
–Da, băi, mă copiezi, chicotind.
Știi ce înseamnă cuvântul, dar nu ți l-am adresat niciodată. Mă bucur că te amuză.
–Te iubesc.
Râsul tău se schimbă și îți acoperi ochii cu palmele. Îmi dau seama că ți se înnoadă cuvintele în capul gâtului. N-are sens să te ascunzi, știu că plângi. Mereu plângi când îți spun asta. Mă așez lângă tine pe parchet și te iau de mână. Sunt la fel de gol, obosit și îndrăgostit ca și tine. Ce altceva să-mi doresc?
–Și eu te iubesc, te smiorcăi și mi te ascunzi la piept.
Mă aștept s-o zici în engleză sau în greacă. Mă întreb dacă ai ales româna doar pentru că așa am făcut eu. Nu te strâng în brațe pentru că e cald și pentru că deja plângi, nu vreau să sporesc senzația. Te țin doar suficient de bine cât să-mi simți venele mâinilor cum pulsează a viață. Mi-a zis mama odată ca viața e iubire, iar tata a corectat-o cu „iubirea e viață”. Atunci nu știam cum să mă ridic mai repede de la masă. Acum nu știu cum să îți demonstrez ție că viața mea îți aparține.
Sunt geamuri și uși deschise în toată casa. O să ne ia cu frig în următoarele câteva minute, dar nu vreau să stric momentul cu rațiunea. Lasă că fac eu un ceai după baie, să mă asigur că nu răcești. Parcă aveam și paracetamol, că ai cumpărat tu. La ora unsprezece apare ultimul episod din sezonul trei, iar după ne uităm la meci. Cu tine, viața mea e așa cum o vreau.