Întâlnire cu trecutul
Nu își amintea exact cum arătase în vis. În lumina torței pe care o ținea în mână, încerca să își dea seama de ceea ce reprezenta. Era Umbra pe care o vedea de fiecare dată în noapte, când visa. Umbra care uneori lupta cot la cot cu ea împotriva unui inamic nevăzut, și care în alte dăți lupta contra ei. O variantă desenata a altcuiva înaintea ei, care îi alina singurătatea. Puse cărbunele pe suprafața tare de piatra și desenă linii strâmbe reprezentând propria ei persoană, stând în camera veche pe care nu demult o părăsise. În ultimul vis petrecut acolo, umbra era în colțul opus. Fusese o avertizare care a trezit-o la timp ca sa plece.
Aerul era rece înăuntru, iar flacăra torței aproape că îi atingea fața. Venise singură în peșteră, lăsându-l pe Liam să stea afară, de pază. Dar la scurt timp, i-a auzit pașii în spatele ei.
– Și eu obișnuiam să am astfel de vise urâte.
Jaina s-a uitat la el. O privire scurtă, mai degrabă o întrebare. Era prima dată când auzea asta. Și era ceva ce amândoi aveau în comun, în afară de statutul de trădător. Nu îi plăcea că stătea acolo, în spatele ei. Dar nici nu ar fi vrut să îl facă să plece.
– Nu sunt vise urâte, l-a contrazis ea. Adevărul este… că văd umbra asta de fiecare data când visez. Uneori mă atacă. Uneori îmi e prietenă. Și nu știu ce să mai înțeleg.
– Visele mele s-au oprit când am intrat în armată. Poate pentru ca Umbrele au dispărut acum mult timp. Toți au murit acum aproape douăzeci de ani.
– Nu toți. Încă mai este cineva în viață. Și poate dacă scăpăm de ea, visele mele se vor opri. Mergem înspre vest, dar cat de departe în vest o sa ajungem până o să o întâlnim?
Se întoarse complet spre el, privindu-l în ochi. Ca și cum ar fi avut încredere că vor ajunge împreună la capătul drumului.
– Nu pot nici să mă întorc. Atunci, ce altceva rămâne de făcut?
Nu știa ce se întâmpla în inima sa. Parca deodată, frica de necunoscut căpătase nuanțe noi.
Nu încă, nu încă, gândea de fiecare data când atenția îi era distrasă către sentimente care puteau să o rănească. Parte din ea voia să își lase iubirea liberă; ar fi meritat asta, după drumurile de noroi pe care i le-a întins viața. Dar simțea că daca o va face, și-ar pierde propria persoană.