Episod din cafeneaua gândului
Mi-am făcut potecă din visurile mele. Am pășit timid, rupând buruienile din gânduri. Și am găsit, în plimbarea mea, multe semne de întrebare ce-mi întunecau lumina.
Cât de departe ți-ai permis să fugi în mintea ta?
Ai zburat asemeni unei păsări deasupra apelor, printre emoții și trăiri sau ai preferat târâșul melcului? Ți-ai încâlcit sufletul în sentimente, precum peștele în năvod sau te-ai descotorosit de ele ca o ploaie rapidă de vară? Ai învățat să înoți în propria-ți durere sau ai găsit în speranță, o vestă de salvare? Ți-ai văzut nervii preschimbându-se în spini, înțepând cu ei, oamenii din viața ta? Ai devenit apoi fin în glas, precum petalele de trandafir, cerând iertare? Ți-a mușcat molia din bunătate sau a prins-o fluturele făcând-o și mai mare? Aștepți, așa cum întunericul așteaptă ca lumina să-și apună liniștită ziua, atunci când rostul nu ți-l mai găsești? Ai fugit de consecințe cum fuge șoarecele de pisică? Când a sunat ceasul orei fixe, ai intrat cuminte în casa inimii tale sau ai umblat brambura, în căutarea altei inimi rătăcite?
Te-ai regăsit în drumul tău, printre lacrimi și suspine, sau te-ai pierdut în mătrăguna trecutului apus?
Te porți în gând în miez de noapte, atunci când esența din sticluța mică, îți apare-n conștiință sau te ignori, punând pauză la viață, preferând un somn odihnitor?
M-am oprit în fața greșelilor mele…
Clipesc de două ori și revin la masa prezentului.
- Scuze, spun și îmi șterg subtil o lacrimă. Mi-a intrat ceva în ochi. O emoție. Poți repeta, te rog?
- Mă gândeam… dacă firea mea, ar fi un anotimp, oare care ar fi? Să fie oare, primăvara? Da, aș alege primăvara! Să reînvii și odată cu mine, natura și omul. Să am speranța renașterii, a noului început, iar, și iar, și iar… la nesfârșit.
Face o pauză, se uită prin geamul cafenelei. Cu coada ochiului zăresc și eu frunza ce s-a desprins din copac, bătută de vânt în drumul său spre pământ.
- Sau… ar putea fi toamna. Da! spune entuziasmat. Toamna este singurul moment în care oamenii se plimbă prin viață cu sufletul la vedere. Simte, vede, aude tot. E sensibil, e melancolic, e poet…
Oftează.
- Are un sentiment aparte, unic, special, cu parfum de dor. O renaștere a omului în plină moarte a naturii!
- E de așteptat ca sufletul să se trezească. În fața morții, nimeni nu rămâne imun. spun în timp ce duc la gură o linguriță plină cu miere.
- O cafea doriți? mă întreabă.
- Desigur. Una cu aromă de primăvară și gust de toamnă, vă rog. O coffe life, fără zahăr. Mulțumesc.