Blog

Category: Opriți planeta să coborâm în suflet

Andra Vartan

– Cetatea lăuntrică – Nu voi răspunde niciodată cu aceeași monedă la vibrații joase, indiferent de orice. Sufletul meu nu funcționează pe bază de revanșă.

Andra Vartan

Strigăt Astăzi m-am certat toată ziua cu sufletul. Ne-am țipat unul altuia fără oprire, fără lacrimi și fără răgaz. Am țipat cu dorința de a

Andra Vartan

Astenie de haos Te cauți fără să știi unde te-ai pierdut. În tine, în lume, în zilele care au trecut fără să le simți greutatea.

Andra Vartan

Puls de Gerar Ce stranie bătaie a inimii ascunde gerar. Ca un ceas uitat, care ticăie încet, răbdător, în așteptarea unei mișcări decisive, a unui

Andra Vartan

E toamnă… Pe piele mi s-a imprimat miros de toamnă Pus-a amurgul mâna pe sufletul meu Și gura mi-a sărutat de parcă-s a sa doamnă

Andra Vartan

Episod din cafeneaua gândului Mi-am făcut potecă din visurile mele. Am pășit timid, rupând buruienile din gânduri. Și am găsit, în plimbarea mea, multe semne

Andra Vartan

Gând rătăcitor E cu putință să fii întâi adult și apoi copil? Pentru că eu așa simt. Simt că am strâns la piept realitatea de la

Andra Vartan

Ultima noapte de suspin, întâia zi de speranță Am căzut, și am căzut atât de rău încât m-am izbit de podeaua neputinței. Și nimeni n-a

Andra Vartan

Spovedania iubirii Pe ce picior danseziCând inima de bucurie-ți saltă?Cum știi tu să reacționeziLa o vorbă dulce, din suflet dată?În liniște… Te uiți la lună

Andra Vartan

Scrisoare pentru suflet Ești răspunzător de trecut doar în clipa în care el nu este trecut.Doar acea clipă îți permite să ai putere asupra lui