Gânduri către mine însămi

Dintre sutele de uși care se întind în fața ochilor mei, nu știu care este cu adevărat a mea. Drumul merge clar înainte, însă eu le văd pe toate in ceață. Pe măsură ce înaintez în timp, în loc să devină clare, ele se estompează tot mai mult. Simt că prin cerințele societății de azi, mă depărtez tot mai mult de mine însămi.

Câți dintre noi au curajul să dea viață viselor lor, si câți le vor lăsa să devină scrum pe podea? Ce rămâne atunci când ți se decide viitorul înainte ca măcar să ai un cuvânt de spus? Ascunse în spatele fricii de eșec, visele devin bucăți de plumb care îngreunează sufletul. Ele nu se uită dacă le îngropăm, ci produc frustrări, senzația dură de viață neîmplinită.

Deseori alergăm orbește prin întuneric și nu înțelegem ce căutăm. Sunt oare bunurile materiale? Dar atunci când nici acestea nu ne mai ajung, ar putea fi activitatea nesatisfăcătoare, un semn că am ales drumul greșit în viață?

Sau atunci când singuri ne îngropăm în iluzii, uitând de unde am plecat și unde vrem să ajungem, luând bucăți din fiecare persoană care iese în calea noastră până când din noi nu mai rămâne nimic.

Scriu și mă întreb ce m-a făcut sa îmi pierd identitatea. Unde am călcat greșit în tot acest drum, și ce aș putea să repar.

Înapoi la rubrică

Lasă un răspuns

Latest post

Newsletter

Signup our newsletter to get update information, news or insight.