De când nu ne-am mai povestit…
De când nu ne-am mai povestit viețile, câte s-au mai întâmplat, eu m-am facut „copil mare” , tu ai rămas „copil mic” în fapt.
Petalele din trandafir s-au uscat, iar sticla de vin zace prăfuită în dulap, simțeam că urma să ne fie sfârșitul de fa
pt. Anii trec, anotimpurile aduc amintiri treptat și tot ce-am realizat e că niciodată nu m-ai meritat.
Nu așteptam scrisori de dragoste, scuze aruncate-n zadar, dar îmi doream să avem un sfârșit frumos măcar. Timpul nu te iartă, nu te ajută să repari, te blestem iubirea-mi-n noapte, să o simți și să tresari.
Curat ca lacrima mi-era zâmbetul de copilă, când vedeam ai tăi ochi, l-ai îngropat sub două scrisori pe care n-ai reușit să le măsori. Gol în inimă să ai că n-ai știut să mă iubești, din greșeli n-ai să înveți până când nu o să te ierți.
