Miraj aprins
În deșertul deșertăciunilor
Eram o floare de cactus
Care adora arșița
Și dogoarea nepământeană…
Eram o plăsmuire a efemerului
Care împrăștia miresme
Și număra grăunții din clepsidra
Ce conținea nisipul timpului.
Trăiam într-o oază de liniște iluzorie-
Nu presimțeam că sunt prizoniera tărâmului fatidic al Saharei…
Din neștiință
M-am împrietenit cu razele soarelui
Care îmi ofereau incandescența lor
Făcându-mă să strălucesc…
Mă închinam și eu stăpânului lor,
Regele Ra- Zeul Soare,
Care îmi făgăduise
Că voi deveni regina lui
Și că vom veghea alături
Asupra acestui ținut auriu și sterp.
Încununată fiind cu o coroană de spini
Aveam să uit că sunt prizoniera
Deșertului lui nesfârșit…
Zeul Ra mă ocrotea cu dragostea lui,
Mirajul fericirii mă făcea nemuritoare-
Nu presimțeam că această
Poveste de iubire a fost scrisă
De însăși Fata Morgana…