Vara ce nu mai vine
S-a făcut târziu pe drumul amintirilor-
Frunze sângerii ce cad în abisul uitării;
Am ruginit
De atâta dor de tine
Și timpul, cu-al său mers
Cadențat și consecvent
E antagonistul poveștii
În care eu sufăr, sufăr…
Fiecare ticăit
Și fiecare pas aritmic
Ne duc tot mai departe
Unul de celălalt,
Ne înstrăinează tot mai mult
De cei ce obișnuiam
să fim cândva.
Mai știi cum ne iubeam,
Profund și temerar?
Era august în suflet și pe trotuar…
Acum așteptăm toamna, să vină
Să ne măture străzile pustiite
ale sufletului…
Eu te caut acolo
Unde te-am pierdut
Ultima oară-
Vei veni?
Eu te aștept oricum
La zece și un sfert
Într-un decor incert,
Dacă-mi mângâi inima frântă
Poate te iert…