Poștaaa!
– Bună ziua, vă rog, intrați!
– Hai, da’ mă scuzați. Intru așa… plouă afară..
– Ei, na, asta-i bună! Asta-i gresie de exterior, se spală imediat, știți cum?!
– Da, da, vă mulțumesc. Ce faceți?
– Uite, bine, de-ale casei. Niște rufe, niște vase.
– Frumos, frumos, gospodină sunteți, doamnă Mărculesciu.
– Mănăilă.
– E, și-acum să nu mă întind prea mult la vorbă. Știți, mă așteaptă și ceilalți de prin
zonă.
– Sigur, vă rog.
– Se poate, vă rog, un scaun? N-aș vrea să intru încălțat până în bucătărie.
– Vă dau papuci.
– Nu prea m-aș descălța, doamnă Mărculesciu.
– Mănăilă. Nu-i nimic. Vă aduc. Mircea! Mircea, mamă, vino-ncoace!
– Da?
– Adu-i domnului un scaun de la bucătărie.
– Pe hol?
– Da, Mircea, pe hol.
– E de la curent?
– N-aveți curent, doamnă Mărculesciu?
– Mănăilă. Avem curent. Măi, Mircea, ce-i cu tine?
– Întreb ca să știu ce fel de scaun să aduc.
– Un scaun, Mircea. Să se așeze domnul. Nu vezi că e în vârstă? Ce ți-e și cu copii
ăștia…
– Așa este, da…
– Aveți și dumneavoastră?
– Nu, Doamne ferește!
– …
– Așa, tinere, să trăiești. Of, ce bine e.
– Deci ce este?
– Ce să fie?
– Ce am primit prin poștă?
– A, da! O recomandată, doamnă Mărculesciu.
– Mănăilă.
– Poftim?
– Mă numesc Mănăilă! Teodora Mănăilă!
– Păi și eu ce am spus?
– Mărculesciu. Ca întotdeauna.
– A, păi recomandata e pentru…
– Ia să văd! Na, poftim, domule. Asta e pentru doamna Mărculesciu.
– Păi și eu ce-am spus, doamnă?!
– Păi eu nu sunt Mărculesciu!
– Aoleu, v-am deranjat aiurea.
– Iar.