O ploaie caldă, deasă de vară s-a pornit,
Pe pământul ce-aburește sub cerul răzvratit,
Fulgerul spintecă noaptea, trăsnetul tună adânc,
Iar trupurile noastre în patimă se strâng.​Suntem desculți pe iarbă, sub cerul de oțel,
Tu tremuri de dorință, eu te privesc altfel,
Când stropii mari de ploaie ne spală de păcate,
Ne prinde nebunia iubirii necurate.​Râzând în gura mare, sub cerul cel aprins,
Îmi torn licoarea roșie pe pieptul meu încins,
Un vin de foc și purpură se scurge de pe sâni,
Iar ochii mei îți cer acum ca să rămai.​Te-apleci cu sete mare, pe piept să mă alinți,
Să bei nectarul dulce, în patimă să simți
Cum gustul de licoare și stropii reci de ploaie
Ne aprind în vine focul, și mintea ne-o înmoaie.

​Să ne sorbim în taină, sub cerul despicat,
Tânjindu-ne pe piele, cu pământ curat,
În dulcele păcat al vieții să mă simți,
Să facem din Infern un drum până la sfinți.