Rătăcirea sufletelor

Rătăcirea sufletelor blestemate

Caută milă-n drumul lor spre moarte.

Îngerii decăzuți minciuni le șoptesc

Ca oastea lor, ei și-o sporesc.

•

Suliți ascuțite și cărbuni încinși

De mâini și de picioare, cu lanțuri prinși

Bruma de regret, pe chip li se citește

Si pe la porți, cel păcătos se oprește

•

Urlă fără voce, cu-o nevăzută disperare

Ca Domnul cel mai de sus să aibă-ndurare.

Fieru-ncins de încheieturi se lipește

Și durerea trupului le sporește.

•

Din lava roșie a pământului ei ies

Soldați de ceramica, cu un scop neînțeles

Să aducă frică, boală și dezastru

Până ce va muri al nostru astru.

•

Armata moartă, în peșteri își face veacul

Și omul de rând, ce prin păduri își duce sacul

Se lasă atras de măreția castelului lor

Și pleac-acasă boier ce slujește zeilor.