Cad frunze uscate

Picături de șoapte cad din cer și-mi plânge inima de dor de soare. Nu-mi pot aminti numele umbrei ce mă ținea în brațe, ce îmi doream să ruginească alături de mine pe o bancă. Îți aud numele cântat de bătaia vântului, purtat într-o adiere de frunze uscate. Îți văd culoarea ochilor pe acoperișurile bătrâne ale  caselor ce au păzit zeci de ani gândurile minții mele. Ce în frig și întuneric sufletul ca o candelă mi-au aprins.

Acum îți privesc crucea grea de piatră ce-ți apăsa pe torace și încerc să te salvez, să te ajut să respiri, să-ți țin încă inima plină de iubire.