E-așa, un fel

E-o rană ce nu se poate spune

Și vorbe ce nu se pot vorbi;

Sunt taine încrustate-n inimi,

Sunt lucruri pe care ochii nu le pot privi.

•

Sunt doruri fără nume

Și lacrimi sunt fără de chip;

E-un fel de noapte fără stele

Pe țărmul unde dorm

Castele

Și visuri de nisip.

•

Sunt versuri fără de lumină

Acolo unde lumi apun

Și-n lungul lor adio,

Privind la cer,

Tăcerile își spun.

•

E-un fel al unora de-a zice

Țipând ce poate fi șoptit,

E-un fel de a striga la doruri,

E-un fel de-a spune

„Odată, am iubit…”.

•

Sunt amintiri ce nu-s trecute

Și-un viitor ce n-a trăit,

Acolo unde inimi frânte

Se-adună și se scad la infinit.

•

E-un fel de a simți durerea,

E-un fel de-a renunța la vis,

E-un fel al inimilor slabe

De a vorbi,

Iar vorba lor e scris.