Puf de aripi

Tu nu ești om,

Ci înger pogorât din ceruri,

Venit s-aducă la viață

Bătăi de inimi amorțite:

Înger de foc,

Trimis în cord de gheață.

•

Și dacă te-ai uita în ochii mei,

Dacă ai privi mai bine,

Ți-ai recunoaște aripile-albastre

Când se-oglindesc

Atât de clar

În mine.

•

Tu nu poți fi și nu ești om.

Când ai plecat, ți s-a desprins o pană…

Din ea renasc și mă-ntrupez

În cer senin, de primăvară.

•

Sunt Evă plămădită

Din tine,

Dar nu ca la-nceput

(Acum nu ți-am mai luat vreo coastă),

Ci simplu

Cules-am de pe jos

Și-am strâns la piept

Un puf de aripă albastră.