Te-am condamnat la fericire

Mi-ai intrat în gânduri și ți-ai găsit în ele casă,

Neștiind că pentru tine – de nimeni înțeleasă –

Demult am pregătit cărare pavată cu iubire

Spre taina care zace-atât de-adânc în mine.

•

Și te-am făcut acolo prizonier,

În întunericul inimii mele,

Iar dragostea ți-am pus-o ca străjer,

Ca lacăt în drumul tău spre stele.

•

În ea, te-aș ține-nchis o veșnicie,

Căci fără tine, ființa mea rămâne goală;

Nu sunt în lume cuvinte să descrie

Ce luptă se dă-n mine, ce luptă și ce boală…

•

Cum aș putea vreodată să zbori ca să te las

Când cheia cu care-n mine ești închis

(Deși încă o caut ceas de ceas)

Am aruncat-o, lăsându-mă pradă în vis?